"Vreau să mulțumesc familiei în primul rând pentru tot sprijinul, tuturor antrenorilor mei de când am început să țin o rachetă în mână, echipei mele, care este o echipă foarte bună, binențeles Federației pentru că fără ea nu prea știam ce înseamnă tenis și tuturor oamenilor care mă susțin, fanilor și oamenilor care își pun energia la meciuri și îmi transmit gândurile bune. (...) Consider că a fost meciul perfect, ziua perfectă, am vrut doar să-mi fac treaba și am avut șansa mea să câștig", a declarat Simona Halep.
Campioana de la Wimbledon a spus că se va odihni câteva zile.
"O să stau câteva zile, o să mă odhnesc să mă bucur de acest trofeu. Săptămânal am un obiectiv important, fiecare turneu e important și îmi doresc să fac maximum mereu. Hagi a fost modelul meu de când eram copil, m-a inspirat, m-a făcut să cred că se poate", a completat Simona Halep.
Sportiva din Constanța a obținut o performanța uriașă la Wimbledon, reușind să cucerească trofeul probei individuale feminine, după ce a învins-o, în finala de sâmbătă, 13 iulie, pe americanca Serena Williams, cu scorul de 6-2, 6-2.
Simona Halep a avut un parcurs impresionant de-a lungul turneului de Grand Slam, ea învingând nume mari precum Aliaksandra Sasnovich, Mihaela Buzărnescu, Victoria Azarenka, Cori Gauff, Shuai Zhang, Elina Svitolina și Serena Williams.
Trofeul de la Wimbledon este al doilea titlu de Grand Slam obținut de Simona Halep. Primul este trofeul de la Roland Garros, din anul 2018, atunci când a întâlnit-o, în finală pe Sloane Stephens, pe care a învins-o cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News