"Am discutat în grupurile reunite, aşa cum facem de fiecare dată ne-am uitat la situaţia actuală socială şi, bineînţeles, în acest punct de vedere, argumentele sunt în favoarea învestirii Guvernului Cîţu. Într-o altă situaţie, sigur nu cred că am fi susţinut acest Guvern, dar în acest moment prioritatea numărul unu este sănătatea publică, asigurarea acelor condiţii în sistemul sanitar şi în toate instituţiile de care avem nevoie să reducem riscurile infecţiei cu COVID-19. De aceea noi am luat această decizie de a vota Guvernul Cîţu, vom avea doi absenţi - unul plecat în străinătate, în delegaţie oficială, un alt coleg bolnav. Ceilalţi sunt aici, vor fi prezenţi în sală şi vom vota aşa cum facem de fiecare dată - secret - pentru învestirea Guvernului. Vom vedea ce se va întâmpla, dar important este să mergem înainte", a declarat liderul UDMR la finalul şedinţei grupurilor reunite ale partidului.
Potrivit acestuia, decizia CCR potrivit căreia OUG 26/2020 privind alegerile anticipate este neconstituţională "a închis toate discuţiile, toate speculaţiile posibile şi imposibile legate de anticipate şi de modificarea legislaţiei electorale într-un an electoral".
"Deci, din acest punct de vedere, acest subiect dispare de pe agenda politică şi e bine că s-a întâmplat aşa şi trebuie să căutăm toate soluţiile politice de care are nevoie România pentru a gestiona această situaţie, în acest moment, în această perioadă, şi bineînţeles să pregătim alegerile locale şi parlamentare, atunci când vor fi posibile aceste alegeri'', a spus el.
Întrebat dacă Florin Cîţu va putea fi un premier bun, liderul UDMR a răspuns: "Probabil că de aceea a fost nominalizat. Până când nu va fi premier nu avem de unde să ştim, dar sunt convins că nominalizarea domnului Cîţu a fost făcută cu acest gând".
[citeste si
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News