Trei români, o femeie și doi bărbați, cu vârste cuprinse între 36 și 54 de ani, au fost arestați pentru tâlhărie după ce au jefuit 30 de locuințe.
Garda Civilă, în cadrul operațiunii „Habitat Colentina”, desfășurată de Grupul de Combatere a Criminalității Organizate a Unității Organice a Poliției Judiciare a Comandamentului Madrid, a reușit să aresteze membrii unui grup infracțional specializat în săvârșirea de tâlhărie. Din primele informații, s-a dovedit că românii au intrat prin efracție și au jefuit un total de 30 de locuințe.
Conform autorităților, ceea ce i-a dat de „gol” pe români este faptul că fiecare jaf era operat în același mod. Grupul infracțional avea ca țintă cabane sau căsuțe mici de vacanță care se aflau în zone izolate. La apus, doi dintre români intrau prin efracție în imobile și furau doar obiecte mici, ușor de transportat. A treia persoană, se ocupa de depozitarea obiectelor furate, pe care ulterior le vindea pe piața second-hand.
Românii au jefuit 30 de locuințe situate în Valdepiélagos, Talamanca del Jarama, Bustarviejo, Rascafría, Cercedilla și Navacerrada.
În urma unei percheziții în locuința acestora din Móstoles, polițiștii au găsit o sumedenie de obiecte, printre care și echipamente folosite pentru intrarea prin efracție în imobile. În casa au fost găsite o cantitate uriașă de bijuterii, ceasuri, computere și electronice.
Polițiștii au confiscat și vehiculul cu care se deplasau pentru a comite infracțiunile. Cei trei deținuți sunt doi bărbați și o femeie de origine română, cu vârste cuprinse între 36 și 54 de ani, cu antecedente penale. În momentul de față aceștia sunt acuzați de infracțiuni de tâlhărie și apartenență la un grup infracțional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News