Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Grevă națională în Franța: Trenuri oprite, haos pe aeroporturi și şcoli închise
WhatsApp
Grevă națională în Franța, împotriva unei reforme a sistemului de pensii. 

Publicitate

Trenuri oprite şi şcoli închise, Franţa se pregăteşte joi pentru o zi de grevă naţională împotriva unei reforme a sistemului de pensii lansată de preşedintele Emmanuel Macron, informează AFP.

Principala prevedere a reformei vizează majorarea vârstei de pensionare, de la 62 de ani în prezent, până la 64 de ani, şi se loveşte de opoziţia tuturor sindicatelor şi de o largă dezaprobare în rândul opiniei publice.

Pe plan politic, situaţia Guvernului este una dificilă pentru că nu dispune decât de o mică majoritate în Parlament. Stânga şi extrema dreaptă se opun reformei doar opoziţia de dreapta oferind posibilitatea unui compromis.

Benjamin Marol, 45 de ani, va ieşi să protesteze la Paris. "Atunci când ţi se spune că vei munci doi ani în plus în condiţii salariale şi de muncă dificile este o dublă lovitură", spune acest profesor de istorie şi geografie care consideră că a venit momentul să spună stop.

Peste 10.000 de poliţişti şi jandarmi, dintre care 3.500 la Paris, vor fi mobilizaţi pentru a securiza manifestaţiile, potrivit Ministerului de Interne care se aşteaptă la Paris la un număr mic de manifestanţi care ar putea fi violenţi.

La rândul său, Guvernul de la Paris a făcut un apel pentru ca greva să nu paralizeze ţara. "Va fi o zi de joi foarte dificilă cu puternice perturbări în transporturi", a estimat ministrul francez al Transporturilor, Clément Beaune, care a făcut un apel pentru amânarea călătoriilor sau lucrul în regim de telemuncă.

Autoritatea aeronautică civilă a cerut companiilor aeriene să anuleze o cincime din zborurile programate pe aeroportul Paris-Orly, din cauza grevei controlorilor de trafic aerian. Pe partea de transport feroviar, compania naţională SNCF se aşteaptă la o circulaţie perturbată cu o treime din cursele de tren de mare viteză, şi chiar o cincime pe anumite linii, şi doar unul din zece trenuri regionale care vor circula.

Metroul din Paris, circulație în regim de avarie

 

Metroul din Paris va circula în regim de avarie, cu trei magistrale închise, zece care vor fi deschise numai la orele de vârf şi un risc de aglomerare pentru restul de trei magistrale, potrivit regiei de transport RATP.

În educaţie, 70% dintre învăţătorii din ciclul primar vor fi în grevă şi numeroase şcoli vor fi închise, cel puţin o treime în Paris, potrivit principalului sindicat al cadrelor didactice.

Chiar dacă recunoaşte că este imposibil de prevăzut care va fi gradul de mobilizare în sectorul privat, preşedintele sindicatului CGT, Philippe Martinez, a estimat că în anumite mari companii procentul de participare la grevă să se apropie de 60% chiar 70%.

Reforma sistemului de pensii face parte din promisiunile de campanie ale preşedintelui Macron, reales anul trecut pentru cel de-al doilea mandat. Premierul Elisabeth Borne este în prima linie pentru a-l susţine pe Macron în faţa sindicatelor care scot în evidenţă cazul persoanelor care au început să lucreze când erau foarte tineri sau celor care exercită meserii solicitante din punct de vedere fizic.

Precedentul proiect de reformare a sistemului de pensii, datând din 2019, a trebuit să fie îngheţat după ample mişcări sociale ca urmare a pandemiei de Covid-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel