Toţi cei aproximativ 150 de angajaţi ai Administraţiei Finanţelor Publice din Arad care se aflau la serviciu joi dimineaţă au întrerupt lucrul şi au început un protest spontan pe holurile instituţiei şi în curte, nemulţumiţi că în şedinţa Guvernului nu ar fi fost introdus actul normativ privind egalizarea salariilor.
Angajaţii au oprit lucrul în jurul orei 09,00, inclusiv programul cu publicul, şi stau pe holurile instituţiei sau în curte, pentru că nu au autorizaţie de protest în stradă.
"Protestul spontan s-a declanşat de la vestea că pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului de astăzi nu a fost introdus actul normativ privind egalizarea salariilor. Este decizia Coaliţiei de guvernare, care în urmă cu două săptămâni, când se protesta, ne promitea rezolvarea acestei probleme. Toţi angajaţii care sunt la lucru au oprit brusc lucrul", a declarat, pentru Agerpres, liderul Sindicatului Finanţe Arad, Ioan Trifa.
Un protest similar a avut loc în urmă cu două săptămâni la Administraţia Finanţelor Publice Arad, angajaţii nefiind de acord cu planurile de reorganizare anunţate la nivel naţional.
"Colegii au hotărât să oprească activitatea din cauza nemulţumirilor. Am ajuns la punctul acela de fierbere, de ani de zile suntem într-un amplu proces de reorganizare, lumea s-a săturat de evenimentele acestea care nu se mai opresc. Din cauza acestei ordonanţe de guvern privind austeritatea se pare că sunt puse în pericol posturile noastre, veniturile se vor diminua şi activităţile sunt tot mai complexe, aplicaţiile nu merg, condiţiile de muncă sunt cele pe care toată lumea le ştie şi oamenii nu au mai putut fi ţinuţi sub controlul sindicatului", spunea atunci liderul sindical Ioan Trifa.
Blocul National Sindical informează ca la această oră au loc proteste spontane în mai multe administrații fiscale din tara. Dolj, Bacau, Alba, Baia-Mare etc. Federația Sindicatelor din Administrația Fiscală Solidaritatea, afiliată la Blocul Național Sindical, informează că mai mulți angajați din cadrul administrațiilor fiscale din București, aflați în protest spontan, se îndreaptă spre Ministerul Finanțelor.
Angajaţii ANAF Timişoara au declanşat, joi dimineaţa, un protest spontan, pe termen nelimitat, susţinând acţiunile de protest declanşate la nivel naţional, după ce coaliţia de guvernare a respins, miercuri, solicitările salariaţilor din sistem, au declarat, pentru AGERPRES, protestatarii.
"Angajaţii au oprit total activitatea, azi dimineaţă, pe termen nelimitat. Coaliţia a respins aseară solicitările angajaţilor din fiscalitatea românească, prezentate de ministrul Finanţelor. Suntem în holurile instituţiei, dar cu siguranţă se va ieşi în stradă. Guvernul acesta va trebui să ne dea socoteală pentru toate afirmaţiile false aruncate în mass-media, pentru toate intimidările la adresa noastră şi pentru instigarea claselor sociale, una împotriva alteia", au declarat, pentru AGERPRES, surse din ANAF Timişoara.
Sindicaliştii din Finanţe susţin că s-a ajuns în această situaţie deoarece nemulţumirea angajaţilor din acest sector bugetar este profundă şi vizează atât salarizarea, cât şi lipsa unui sistem informatic
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News