Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Grecia se va deschide încă de la mijlocul lunii aprilie. Condiţii pentru turiştii români
WhatsApp
Grecia se va deschide încă de la mijlocul lunii aprilie pentru turiştii veniţi din Uniunea Europeană, declară Charis Theocharis, ministrul grec al turismului.
Foto ILUSTRATIV

Iniţial, Grecia a anunţat că va deschide graniţele pentru turişti începând cu 14 mai, în cazul în care evoluţia pandemiei va permite acest lucru. Până la acea dată, Grecia intenţionează să ridice treptat restricţiile cu privire la limitarea răspândirii virusului.

„Pentru turiştii din UE, inclusiv pentru români, Grecia se va deschide undeva la mijlocul lunii aprilie, înaintea sărbătorilor pascale. Ştim că ţara noastră este o destinaţie preferată pentru petrecerea acestor sărbători. Ca să poată veni cineva în ţara noastră trebuie să aibă un test negativ, fie să fie vaccinat, ori să fi trecut deja prin boală”, a spus Charis Theocharis într-o conferinţă de presă, vineri.

Citeşte şi: Ministrul Năsui, anunţ pentru românii care vor să călătorească în Grecia: "Statul român va emite certificate pentru cetăţenii vaccinaţi"

Vizita ministrului elen al turismului a venit ca răspuns la invitaţia omologului român Claudiu Năsui.

Intrarea în Grecia va fi permisă doar celor care înaintea călătoriei fie au fost vaccinaţi, fie au dobândit anticorpi în urma unei infecţii cu noul coronavirus sau vor prezenta un rezultat negativ al unui test pentru COVID-19 recent efectuat. Toţi turiştii pot fi supuşi unor teste aleatorii, în acelaşi mod ca anul trecut. Cu toate acestea, o diferenţă semnificativă faţă de anul trecut sunt testele rapide, datorită cărora carantina, pentru cazurile pozitive, va fi instituită imediat, fără timpul de aşteptare de 24 de ore din 2020.

„Este prima ţară pe care o vizitez în urma finalizării planului de deschidere a sezonului turistic. Avem un plan integrat de deschidere a turismului, un plan care anul trecut s-a dovedit un real succes, am demonstrat că se poate face turism şi în aceste condiţii”, a adăugat ministrul elen al turismului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel