Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Grecia. Protest VIOLENT la Atena (VIDEO)
WhatsApp
Mii de persoane s-au adunat în centrul Atenei după prânz pentru a protesta față de noul nume al Macedoniei, care urmează să fie ratificat curând și de parlamentul grec, notează AFP.

La chemarea „comitetului pentru elenismul Macedoniei”, sute de autocare din toată țara, în special din nordul Greciei, au venit astăzi aducând mii de manifestanți, potrivit organizatorilor.

Cei mai mulți flutură steaguri grecești, acoperind cu alb și albastru piața Syntagma, aflată în fața Parlamentului, un loc folosit în mod obișnuit pentru proteste și manifestații.

Unii manifestanți au intrat încă din prima parte a protestului în conflict cu forțele de ordine. La fața locului sunt 2.000 de polițiști, plus drone și elicoptere ale forțelor de ordine.

Circulația în centrul Atenei a fost închisă încă de astăzi dimineață, la fel și stațiile de metrou din apropierea pieței Syntagma.

Premierul Alexis Tsipras a obţinut miercuri un vot de încredere din partea Parlamentului Greciei, deschizând astfel calea către ratificarea acordului cu guvernul de la Skopje privind viitorul nume al fostei republici iugoslave Macedonia.

Vinerea trecută, parlamentul macedonean a ratificat acordul privind redenumirea ţării drept "Republica Macedoniei de Nord" care, pentru a intra în vigoare, trebuie aprobat şi de partea greacă.

 

Youtube video image

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel