Vânzarea unei părți din participația publică a statului italian va avea loc numai atunci când există condițiile de „maximizare” a valorii pentru stat, spune ministrul Economiei Giancarlo Giorgetti.
Acesta a declarat într-o audiere în fața comisiilor mixte ale Camerei și Senatului despre procesul început în urmă cu două luni cu decretul primului-ministrul aprobat de Consiliul de Miniștri și aflat acum în examinare de către Parlament.
Acesta susține operațiunea guvernului de a vinde 49% din acțiuni.
„Am citit aprecierile, le evaluăm și vom încerca să dăm un răspuns”, dar fără să facem vreun pas înapoi: „ne propunem să mergem înainte cu ce am început” pentru că o considerăm „o operațiune de raționalizare a sistemului”, explică acesta.
Giorgetti identifică o valoare minimă (35%) a participării statului, care deține astăzi un total de 64 din acțiuni.
În primele faze „guvernul ar putea chiar să se oprească la 51%”, considerat „un procent satisfăcător". Asta s-ar traduce prin vânzarea a aproximativ 13% pentru un venit de aproape 2 miliarde de euro.
Resursele obținute vor depinde de valoarea acțiunii: dacă s-ar vinde întregul 29% deținut de MEF, valoarea pe baza datelor de piață disponibile „s-ar putea ridica la aproximativ 4,4 miliarde”, spune Giorgetti, subliniind însă că totul va depinde de momentul vânzării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News