Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Gheorghe Hagi: Naţionala trebuie felicitată, a intrat în istorie
WhatsApp
Gheorghe Hagi este de părere că naţionala trebuie felicitată, chiar dacă a fost învinsă de Olanda cu scorul de 3-0.
Foto: Captură video youtube

Fostul selecţioner Gheorghe Hagi a declarat, marţi, la finalul partidei în care România a fost învinsă de Olanda, cu scorul de 3-0, în optimile de finală ale EURO 2024, că naţionala pregătită de Edward Iordănescu trebuie felicitată, pentru că a intrat în istorie prin parcursul de la Campionatul European de fotbal.

"În primul rând trebuie să-i felicităm, pentru tot parcursul pe care l-au avut, pentru că au intrat în istorie, au făcut lucruri foarte bune. E clar că din grupe când ieşi întâlneşti adversari foarte buni. Am avut oportunităţile noastre, dar s-a văzut că Olanda e o echipă foarte bună, şi colectiv, şi individual a avut controlul meciului, a controlat şi ritmul şi intensitatea jocului. Noi am făcut tot ce am putut, dar e un proces, din orice meci înveţi. Trebuie să mergem înainte, deocamdată atâta pot, trebuie să ne uităm înainte, să vedem ce mai e de făcut, să devenim mai buni pentru a face performanţe şi mai mari", a afirmat Hagi la ProTV.

El s-a arătat optimist în ceea ce priveşte viitorul echipei naţionale de fotbal a României.

"Felicitări antrenorilor, staffului, suporterilor, toată România merită felicitată, am fost la Campionatul European, am făcut România din nou cunoscută, şi de aici începe un proces de creştere, trebuie să evoluăm şi să creştem mult mai mult. E greu să tragi concluzii, deşi în mare le văd. Trebuie să avem multă încredere, mult curaj, mai multă personalitate şi eu cred că se poate. Trebuie să ajungem mai sus, trebuie să ne dorim mai mult, trebuie să fim acolo, şi, de ce să nu sperăm? Sunt mândru de echipa României, de toţi", a mai spus fostul internaţional.

Naţionala României a părăsit Campionatul European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a fost învinsă de echipa Olandei cu scorul de 3-0 (1-0), marţi seara, pe Football Arena din Munchen, în optimile de finală.

Aventura tricolorilor la EURO 2024 s-a încheiat dureros, cu un eşec fără drept de apel, în faţa unei echipe care a făcut cel mai bun joc al său în turneu, după prestaţii dezamăgitoare în grupă.

Înfrângerea confirmă complexul pe care România îl are în faţa Olandei, cu o victorie în 15 meciuri directe (11 victorii pentru olandezi, trei egaluri) şi un golaveraj de 32-3 pentru ''portocala mecanică''. Aceasta a fost a cincea victorie la rând a olandezilor.

În sferturile de finală, Olanda va juca împotriva câştigătoarei dintre Austria şi Turcia.

România a făcut un turneu final bun, îndeplinindu-şi obiectivul, acela de a trece de faza grupelor şi a făcut acest lucru din postura de câştigătoare a grupei, învingând Ucraina (3-0), pierzând cu Belgia (0-2) şi remizând cu Slovacia (1-1).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sport Vezi toate articolele
pixel