Gheorghe Dincă i-ar fi marturisit avocatei familiei Melencu că el a fost bătut, iar Luiza şi Alexandra au fost luate din casă, apoi crimele i-au fost înscenate.
„El ar fi fost bătut, ceva de genul, i s-a făcut rău, iar fetele i-au fost sustrase din casă. Că oasele acelea au fost plantate, prima dată a spus că el a fost undeva ținut în spatele grădinii și nu știe ce s-a întâmplat în curte cu corpurile arse într-un butoi”, a spus mama Luizei Melencu, la Antena 3.
Nici până astăzi, familiile nu și-au găsit liniștea după ce Dincă le-ar fi omorât pe fete.
Mama Luizei Melencu acuză autorităţile că încearcă să muşamalizeze cazul.
„Procurorii și judecătorii merg pe aceeași pistă, că Dincă nu-i criminalul. Suntem foarte dezamagiți în privința fiicei mele, acest dosar, dacă va fi trimis în judecată pentru două crime, aș vrea să știu care e a doua crimă sau care sunt acele crime pentru că în dosar nu există nimic”, a spus mama Luizei.
Femeia mărturisește că nu a primit vreun certificat de deces de la DIICOT pentru fiica ei.
Anul acesta, Luiza ar fi terminat clasa a 12-a şi trebuia să susţină examenul de Bacalaureat. Familia este devastată şi încă aşteaptă ca tânăra să intre pe poarta casei.
„Mi-e dor de ea de nu mai pot. Trebuia să dea Bacul acum și să meargă la facultate, dorea să se facă polițistă. Când mă uit pe drum o văd că vine de la liceu. Văd umbra ei. Mi-era drag de ea să o iau în brațe și să o pup", spune bunica Luizei.
Gheorghe Dincă e acuzat că le-a ucis pe cele două fete, Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu, în locuinţa sa din Caracal. El a fost trimis în judecată de către procurorii DIICOT pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat şi profanare de cadavre.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News