Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Gest extrem în Italia: Un român s-a stropit cu benzină și a amenințat că își va da foc
WhatsApp
După ce s-a certat cu soția sa la telefon, un român a recurs la un gest extern într-o benzinărie.
Gest extrem în Italia: Un român s-a stropit cu benzină și amenința că își va da foc. Sursa foto: teleromagna.it

O ceartă feroce cu soția sa aproape s-a transformat într-o tragedie când bărbatul, un român de 36 de ani, s-a stropit cu benzină, amenințând că se va transforma într-o torță umană.

Totul s-a întâmplat, noaptea trecută, când, la intersecția dintre via Pascoli și via Flaminia, un cuplu care mergea pe scuter l-a văzut pe bărbatul care, aflat într-o stare de mare agitație, apucase pompa și s-a stropit cu combustibil, scrie riminitoday.it.

Totodată, bărbatul de 36 de ani, cu un telefon mobil în mână, făcea un apel video către  soția sa, anunțând gestul extrem. Trecătorii au dat alarma și, în benzinărie au cerut ajutor.

Polițiștii, care au ajuns la fața locului, l-au blocat pe bărbatul de 36 de ani, care a fost transportat la spital. De asemenea, în benzinărie au intervenit pompierii și medicii de pe ambulanță.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel