Povestea începe cu trei tineri, presupus veniți din Africa, care își făceau cumpărăturile în magazinul Lidl. Rucsandra Pop, cea care relatează povestea pe pagina sa de Facebook, a fost intrigată și a început să îi observe, curioasă să afle ce cumpără și cum trăiesc. 

„M-am dus la Lidl să cumpăr de-ale gurii. Chiar în capătul Rahovei, unde blocurile au crescut ca ciupercile, s-a deschis de curând un magazin mare. Cum am intrat în magazin am remarcat 3 băieți tineri, veniți din Africa m-am gândit eu după cum arătau, care își făceau cumpărăturile. În timp ce-mi făceam cumpărăturile, mă mai uitam și a ei să văd ce târguiesc. Îmi place să mă uit în coșurile oamenilor și să-mi imaginez ce mănâncă și cum trăiesc. Acest mic act de spionaj e unul din puținele lucruri care mă bucură într-un supermarket, locul de unde de obicei vreau să ies cât mai repede. ”, scrie ea.

Nu judeca o carte după copertă

„Întâmplarea a făcut să nimeresc la casă fix în spatele băieților. Își luaseră niște pui, niște curry, ceva sucuri și multe produse de curățenie – detergenți de haine, de vase, de casă. În spatele meu s-a așezat un bărbat, să fi avut peste 50 de ani, care-și luase niște dulciuri – nucușoare din alea cum făceau mamele noastre în comunism - și mai multe feluri de drojdie.

M-a rugat să mă uit pe un pachet și să îi spun dacă e unt sau drojdie. Cum ținea pachetul în mâna tăbăcită de muncă îi vedeam unghia de la degetul mic crescută. În mod normal, mâna aia și felul în care arăta m-ar fi făcut să îl resping pe omul ăla. Dar avea ceva blând și firesc în felul în care îmi vorbise, ceva care m-a invitat în lumea lui și m-a făcut să mă întreb ce face cu atâta drojdie.

În timpul ăsta, băieții care ajunseseră la casă se moșmondeau cu cumpărăturile, ceea ce tipului din spatele omului cu drojdia îl crease o evidentă stare de iritare. Iritarea cozii era amplificată de lentoarea incredibilă băieților.”, mai scrie tânăra.

Eroul din umbră

Cu toate că a avut o părere diferită inițial despre bărbatul în vârstă de peste 50 de ani, acesta a demonstrat că un gest de bunătate poate schimba viața unui om. Bărbatul s-a oferit să acopere diferența, în momentul în care străinii voiau să returneze un produs din cauză că nu aveau destui bani. Acest gest simplu, dar plin de bunătate, a arătat autorului că oamenii pot fi plini de compasiune și solidaritate, indiferent de diferențele lor. 

„Ajunși la casă, băieții scoseseră toți trei niște teancuri groase de bani din buzunare și încercau să se socotească. Felul cum se uitau la bancnote și cum le puneau împreună cu o oarecare mirare mi-a amintit de mine, tânără, săracă, proaspăt ajunsă într-o țară străină unde urma să petrec un an, încercând să învăț limbajele secrete ale acelui loc. M-am întrebat cum o fi să ajungi pe un continent nou, să ai altă culoare de piele, să muncești pe rupte ca să-ți acoperi traiul zilnic și ca – cel mai probabil – să trimiți și bani acasă.

Când în sfârșit au reușit să adune teancul de bani pentru plată, l-au dat fetei de la casă care i-a numărat și a constat că lipsesc 5 lei. Fata a rămas un pic confuză pentru că nu știa în ce limbă să le spună asta. Imediat mi-am asumat rolul de traducător și le-am zis băieților în engleză că lipsesc bani. Atunci, cel care plătise i-a întins o cutie de detergent casieriței și mi-a spus că nu o mai ia.

Omul cu drojdia din spatele meu a spus cu o voce calmă: „Plătesc eu, doamnă” și a scos din buzunar 5 lei. Băieții au mulțumit cu un zâmbet mare pe fețe, nu cu umilință. Au mulțumit de parcă era cel mai normal lucru din lume. Și chiar era. Cât se făcea tranzacția i-am întrebat pe băieți de unde sunt și mi-au zis că-s din Etiopia. Apoi m-a întors și i-am mulțumit și eu domnului care plătise. „N-ați văzut cum își numărau banii”, mi-a spus el. „Când am, ajut tot timpul”, mi-a zis el și mi-a venit să-l îmbrățișez, pentru că gestul lui de bunătate venise atât de firesc. Ceva îmi spunea că omul ăla știa cum e să n-ai și că mai știe cum e să se uite lumea la tine că ești altfel. Pentru câteva secunde o făcusem și eu.”, mai scrie ea.

O lecție de bunătate

„Când am ieșit din magazin cu ochii băltind de lacrimi, băieții își încărcau cumpărăturile în cutiile de glovo prinse de biciclete. Mi-au zâmbit și mi-au mulțumit. Le-am spus că eu n-am făcut nimic. Omul meu, omul cu drojdia, făcuse tot. Făcuse ca pentru câteva secunde lumea să se învârtă mai încet și cu mai multă blândețe în jurul nostru al tuturor. Și i-am mulțumit în sinea mea că m-a întrebat de drojdie, pentru că altfel nu l-aș fi văzut și toată această bunătate nu ar fi trecut prin mine, ci pe lângă mine și poate n-aș fi înțeles nimic.”, încheie Rucsandra Pop.

Această poveste ne amintește că, în lumea noastră diversă, actele de bunătate și generozitate pot trece dincolo de barierele culturale și lingvistice. Gestul omului cu dulciurile a transmis un mesaj puternic de empatie și solidaritate, făcând ca momentul să fie memorabil pentru toți cei implicați.

În cele din urmă, acest mic act de bunătate a adus un zâmbet pe fețele celor care au fost ajutați, iar autorul povestirii a plecat din magazin cu inima înduioșată și încredințat că o lume mai bună este posibilă prin simplul act de a ne ajuta și susține unii pe alții.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News