„În condițiile politice și economice actuale, companiile de locuințe cu orientare socială nu mai pot investi în case la prețuri accesibile”, a declarat, luni, 3 iulie 2023, la Berlin, președintele Asociației Federale a Societăților Germane de Locuințe și Imobiliare (GdW), Axel Gedaschko.
În loc de obiectivul guvernului de 400.000 de case noi, numărul de imobilelor construite va continua să scadă, doar 200.000 de case noi fiind finalizate în fiecare an.
Din punctul de vedere al Asociației Federale a Societăților Germane de Locuințe și Imobiliare, de vină este creșterea bruscă a prețurilor la construcții, scrie zvw.de.
„În primul trimestru al anului 2023, creșterea prețurilor la construcția clădirilor rezidențiale a fost de 15,3 % de anul precedent, în timp ce evoluția generală a prețurilor în aceeași perioadă a fost de doar 8,7 %”, spune Axel Gedaschko, președintele Asociației.
Lipsa de muncitori calificați, o problemă pentru economia Germaniei
Potrivit prognozelor GdW, făcute pe baza unui model de calcul și ținând cont de creșterile materialelor de construcție, costurile pentru un apartament du două camere vor crește cu 38%.
Numărul de apartamente finalizate la nivel național va scădea așadar la puțin peste 240.000 de unități anul acesta și la 214.000 de apartamente anul viitor. Potrivit Oficiului Federal de Statistică, anul trecut au fost finalizate 295.300 de apartamente la nivel național. Aceasta a fost cu 0,6% mai mult decât în anul 2021.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News