Polițiștii germani au reținut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la granița germano-olandeză, un român de 33 de ani. Doar datorită șefului său, bărbatul a evitat executarea unei pedepse cu închisoarea.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Federal de Poliție din Bad Bentheim, o patrulă a poliției a oprit și verificat o mașină înmatriculată în România, pe A30, în parcarea Waldseite Sud. Acțiunea s-a petrecut în cadrul operațiunilor de supraveghere a frontierei, la intrarea din Olanda în Germania.
La verificarea datelor personale ale pasagerului în vârstă de 33 de ani, polițiștii au constatat că acesta are emis pe numele său un mandat de arestare. Acesta fost prins conducând fără permis și a fost condamnat să plătească o amendă de 600 de euro sau să execute o pedeapsă substitutivă de 15 zile de închisoare.
Pentru că cetățeanul român nu avea suficienți bani, i-a cerut rapid ajutor șefului său din regiunea Tecklenburger Land. Acesta s-a urcat în mașină și s-a dus direct la secția de poliție.
Doar cu ajutorul angajatorului său, tânărul de 33 de ani a putut plăti amenda și a evitat astfel executarea pedepsei cu închisoarea.
În urmă cu câteva zile, un alt român a provocat un accident straniu pe o autostradă din Germania.
Doi răniți și pagube de 20.000 de euro într-un accident pe A96, provocat, vineri seara, de un român. Trei vehicule au fost implicate în accidentul din apropiere de Lindau, în direcția Munchen.
Două persoane au fost rănite ușor și s-au înregistrat pagube totale de aproximativ 20.000 de euro. În plus, autostrada a trebuit să fie închisă pe o parte. Evenimentele s-au petrecut aseară, 06.01.2023, când la secția de poliție din Lindau a fost semnalat un accident de circulație pe A 96, în direcția Munchen, la ora 18.55.
Potrivit autorităților, vinovat de accident este un român de 47 de ani, care conducea furgoneta sa pe banda din dreapta a autostrăzii.
Vezi aici continuarea.
--------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din Germania, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link:
-> https://chat.whatsapp.com/IsdGvKkdEY4JJhueZBrtNW
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News