Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne german a precizat că măsura a fost luată în coordonare cu Comisia Europeană. "Bineînţeles, suntem ghidaţi de spiritul european, în sensul de a nu acţiona necoordonat sau unilateral", a declarat el.
Mai multe ţări din spaţiul Schengen au impus controale de urgenţă la frontiere, într-o tentativă de a limita propagarea coronavirusului.
Germania, care are în prezent peste 163.400 de cazuri de coronavirus, pune în practică de luni noi măsuri de relaxare a izolării, printre care deschiderea saloanelor de frizerie şi coafură şi redeschiderea şcolilor pentru sute de mii de elevi, în special cei care se pregătesc de examene.
În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 68 de decese legate de COVID-19 în Germania, ceea ce ridică bilanţul total al morţilor la 6.728.
Potrivit site-ului gov.pl, Polonia va menţine controalele la frontieră pentru încă zece zile, între 4 şi 13 mai, în urma unei decizii semnate de ministrul de interne Mariusz Kaminski.
Potrivit site-ului schengenvisainfo.com, se poate ieşi din Polonia numai prin anumite puncte de frontieră desemnate.
Pentru moment, sunt deschise 42 de puncte de frontieră terestre: 18 la frontiera cu Republica Cehă, 16 la frontiera cu Germania, cinci la frontiera cu Slovacia şi trei la cea cu Lituania.
Controale de frontieră sunt efectuate şi în patru porturi poloneze şi 17 aeroporturi.
Ministerul de Interne şi al Administraţiei a afirmat că "restricţiile pentru străini" sunt menţinute la "punctele de trecere a frontierei, atât la frontierele interne cât şi externe la intrarea în Polonia".
Între timp, cetăţenii polonezi, soţii/soţiile şi copiii lor, rezidenţii temporari şi permanenţi, diplomaţii străini şi familiile lor sunt liberi să intre în ţară fără restricţii, potrivit schengenvisainfo.com.
Cele mai multe curse internaţionale aeriene şi cu trenul rămân suspendate.
Într-o decizie menită să uşureze măsurile de izolare, Polonia a ridicat obligativitatea carantinei de 14 zile pentru cetăţenii care lucrează sau studiază în Germania, Republica Cehia, Slovacia şi Lituania.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News