Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania, răspuns pentru UE după criticile privind restricţiile de la frontiere: "Este necesar"
WhatsApp
Germania a respins criticile Comisiei Europene cu privire la restricţiile introduse la frontierele sale în cadrul eforturilor de limitare a răspândirii coronavirusului, într-o scrisoare trimisă de ambasadorul său executivului european, consultată miercuri de AFP.

Berlinul şi-a închis aproape în totalitate frontierele cu Republica Cehă şi Tirolul austriac, instituind de marţi restricţii la punctele de trecere cu departamentul francez Moselle.

Într-o scrisoare trimisă ambasadorului german pe lângă UE, Michael Clauss, la 22 februarie, Comisia ceruse explicaţii cu privire la măsurile luate la graniţele cu Republica Cehă şi Austria, apreciind că protecţia populaţiei germane ar putea fi asigurată 'prin măsuri mai puţin restrictive'.

Controlul la frontiere este necesar atunci când 'regiunile învecinate având cifre de incidenţă extrem de ridicate au luat măsuri de protecţie mai puţin stricte' decât în partea germană, a răspuns Clauss într-un mesaj transmis luni, menţionând de asemenea propagarea variantelor de COVID-19 în aceste regiuni.

 

Germania respinge criticile UE cu privire la restricţiile de circulaţie instituite la frontierele sale



Ambasadorul a adăugat că recomandările adoptate de statele membre ale UE prevăd că restricţiile sunt posibile 'conform principiilor de proporţionalitate şi nediscriminare' şi 'ţinând cont de situaţia specifică a regiunilor de frontieră'.

Aceste recomandări - neconstrângătoare din punct de vedere juridic - constituie 'normele minime' şi trebuie să fie posibilă depăşirea lor din raţiuni de sănătate publică, a argumentat el, subliniind că guvernul german s-a pronunţat în favoarea unor 'măsuri mult mai stricte' în cadrul discuţiilor despre aceste recomandări.

Clauss a respins de asemenea acuzaţia Bruxellesului potrivit căreia Germania a acordat prea puţine excepţii pentru trecerea frontierei, asigurând că perturbările iniţiale intervenite în traficul transfrontalier de mărfuri nu au fost decât momente 'episodice'.

Comisia Europeană, care încearcă de la începutul pandemiei să asigure fluiditatea lanţurilor de aprovizionare în cadrul UE, trebuie acum să evalueze răspunsul Germaniei. Un purtător de cuvânt al Comisiei a subliniat săptămâna trecută că obiectivul este mai degrabă de a găsi rapid soluţii cu statele membre în cauză decât 'recurgerea la acţiuni în justiţie' (procedura de infringement).

Executivul european a trimis scrisori similare Belgiei, Danemarcei, Finlandei, Suediei şi Ungariei cu privire la restricţiile de circulaţie din ţările lor în lupta în cadrul luptei împotriva pandemiei de COVID-19. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel