Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania. O infirmieră, suspectată că le-a injectat morfină unor bebeluși născuți prematur
WhatsApp
O infirmieră germană este suspectată că le-a injectat morfină unor bebeluşi născuţi prematur, care au supravieţuit datorită intervenţiei urgente a echipei medicale, au informat joi parchetul şi poliţia din Ulm, sudul Germaniei.
Foto ILUSTRATIV

„Împotriva infirmierei a fost emis un mandat de arestare pentru tentativă de omor în cinci cazuri”, a comunicat Christof Lehr, procuror în Ulm, unde s-au petrecut faptele.

Lehr a precizat că poliţia a descoperit în dulapul infirmierei o seringă ce conţinea lapte matern şi urme de morfină.

Cei cinci bebeluşi, „cu vârste între o zi şi cinci săptămâni”, au primit injecţia în noaptea de 19 spre 20 decembrie, a mai indicat el. Copiii au acuzat ulterior probleme respiratorii acute, dar au putut fi salvaţi datorită intervenţiei de urgenţă a echipei medicale.

Iniţial s-a crezut că a fost vorba despre o infecţie, dar testele de urină au exclus această ipoteză, a declarat şeful poliţiei locale, Bernhard Weber, într-o conferinţă de presă. Analizele au relevat însă urme de morfină, ceea ce a determinat spitalul să informeze poliţia.

Infirmiera a fost plasată miercuri în arest preventiv, fiind suspectată că ''a acţionat intenţionat'', a precizat procurorul. Conform acestuia, femeia era conştientă că bebeluşii ar fi putut muri. Tânăra neagă acuzaţiile, a mai indicat procurorul.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
pixel