Astăzi au apărut noi detalii cutremurătoare despre ceea ce s-a întâmplat în apartamentul celor doi. Din cauza certurilor și scandalurilor dese, Cristina Vișan, tânăra româncă ucisă, ceruse ajutorul poliției în urmă cu câteva săptămâni.
„Au fost anchete”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției, Martin Emig, care a explicat că italianul nu avea antecedente penale.
Oamenii legii au mai precizat că cei doi aveau împreună un copil de 18 luni care era în apartament în momentul producerii crimei.
Amintim că tragedia s-a petrecut în după-amiaza zilei de marți, 10 noiembrie. Vecinii cuplului au auzit țipete provenind din apartamentul celor și au sunat imediat la poliție. La ora 17.27, oamenii legii au ajuns la fața locului și au găsit ușa apartamentului încuiată, tânăra fiind ținută ostatică. Bărbatul aflat în locuință le-a spus polițiștilor că vrea să vorbească cu fiul său cel mare.
Fiul italianului a sosit la ora 18:40 și a început să vorbească cu tatăl său. Potrivit unui comunicat al poliției germane, conversația în limba italiană între cei doi a fost destul de agitată. La un moment dat, din apartament s-au auzit țipetele victimei, motiv pentru care au decis să spargă ușa locuinței.
Când a văzut ca oamenii legii sparg ușa apartamentului, italianul a fugit pe balcon, de unde a sărit în balconul apartamentului vecin. Acolo a tras-o cu forța și pe Cristina, care era plină de sânge. Intrați în apartamentul unde a avut loc crima, unul din polițiștii au observat că a avut loc o înjunghiere. Românca fusese grav rănită, fiin înjunghiată cu un cuțit.
Oamenii legii l-au somat pe italian să se îndepărteze de victimă pentru a-i putea oferi primul ajutor.
„Te lăsăm în pace. Vrem doar să o ajutăm pe soția ta”, i-au spus polițiștii.
Soțul Cristinei a refuzat să se predea și s-a îndreptat cu cuțitul spre polițiști, aceștia fiind nevoiți să tragă două focuri de armă care l-au ucis pe loc.
Din nefericire, Cristina a decedat pe balcon, rănile grave suferite provocându-i o hemoragie puternică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News