Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania și Austria, măsuri la frontieră
WhatsApp
Germania și Austria au un plan comun pentru problemele apărute la frontiera comună.

Autorităţile din Germania şi Austria îşi sporesc controalele la frontiera comună în încercarea de a combate criminalitatea şi imigraţia ilegală, informează vineri dpa.Agenţi de poliţie federali din Austria şi Germania şi poliţişti din landul Bavaria acţionează împreună pentru prima dată, începând de vineri. Forţele de poliţie federale germane şi austriece intenţionează totodată să acţioneze împreună în Trecătoarea Brenner, care leagă Austria de Italia prin Alpi. Operaţiunile comune vor fi supuse unei revizuiri la fiecare trei luni.

Prevenirea pătrunderilor "periculoase și ilegale"

"Prin acestea (controale - n.r.) vrem să prevenim în timp util pătrunderi periculoase şi ilegale la bordul trenurilor de marfă şi să evităm accidentele", a declarat Thomas Borowik, de la cartierul general de poliţie din Munchen, capitala Bavariei. "Migranţii continuă să se pună în pericol şi se joacă cu vieţile lor", a adăugat el. Poliţia din Munchen a anunţat că a descoperit 1.000 de refugiaţi ascunşi în trenurile de marfă în 2017. Numărul persoanelor care au încercat să treacă din Austria în Germania, fără a avea asupra lor documente valabile, pare să fi scăzut: În 2017, 14.600 de oameni au încercat să facă traversarea, dintre care 7.200 au fost întorşi din drum; în primele patru luni ale anului 2018, numărul celor care au încercat să treacă din Austria în Germania a fost de 3.800, dintre care 2.100 au primit interdicţie de a intra în Germania.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel