Toţi cei 6.500 de muncitori din abator vor fi testaţi. Până în prezent, 1.029 de lucrători au fost testaţi pozitiv, iar 650 dintre aceştia sunt români.
Echipe mobile de testare au fost trimise în regiune pentru a testa locuitorii din zonă. Oficialii germani le recomandă muncitorilor străini ai abatorului să nu părăsească ţară şi dau asigurări că aceştia vor primi cel mai bun tratament pe care sistemul medical german îl poate oferi.
Un număr de 1.300 de muncitori ai unei companii de prelucrare a cărnii din localitatea Rheda-Wiedenbrück, din Germania, au COVID-19, iar jumătate dintre ei sunt români, potrivit datelor obținute de MAE. Consulul României la Bonn a mers la companie, pentru clarificări cu privire la cetățenii români.
Citeşte şi: MAE confirmă: Sunt peste 600 de români INFECTAȚI cu COVID la abatorul din Germania
Având în vedere cazurile de infectare cu noul COVID-19 înregistrate în rândul muncitorilor unei companii de prelucrare a cărnii din localitatea Rheda-Wiedenbrück, din Germania, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmis, duminică, faptul că reprezentanții Consulatului General al României la Bonn au făcut demersuri pe lângă autoritățile locale și compania angajatoare pentru a solicita să fie luate măsuri pentru gestionarea situației create și pentru a obține informații suplimentare privind cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor infectate. "Potrivit informațiilor preliminare obținute de către oficiul consular, până la acest moment, conform testelor efectuate, 1.300 de lucrători au fost depistați pozitiv pentru infecția cu COVID-19, iar aproximativ 7.000 de persoane au fost plasate în carantină. Tuturor lucrătorilor care se află în carantină le sunt asigurate hrana și alte bunuri de strictă necesitate. În acest context, consulul general al României la Bonn s-a deplasat, la data de 18 iunie, la sediul companiei în cauză pentru clarificări cu privire la situația lucrătorilor români. Reprezentanții companiei au precizat că aproximativ 50% din persoanele depistate ca fiind infectate sunt cetățeni români”, a transmis, MAE, duminică, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News