Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania. Câțiva copii români „fac viața un iad” cetățenilor dintr-un oraș: „Nu suntem pregătiți să suportăm aceste atacuri”
WhatsApp
Presa din Germania a prezentat, ieri, într-un reportaj, cum „grupurile de copii români și bulgari fac viața un iad cetățenilor din Altenhagen”, landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară. 
Germania. Câțiva copii români „fac viața un iad” cetățenilor dintr-un oraș: „Nu suntem pregătiți să suportăm aceste atacuri”. FOTO: colaj capturi wp.de

Conform reportajului, „cetățenii terorizați” la care fac referire jurnaliștii s-au născut în Altenhagen și locuiesc acolo de mai bine de patru decenii. Dar, având în vedere atacurile constante ale copiilor români și bulgari care frecventează zona, care sparg ferestrele cu diverse obiecte, străzile devin nesigure. Acestor atacuri li se adaugă gesturi de amenințare și violență verbală, spun Bianca Schmidt și Heiko Löser, ambii în vârstă de 44 de ani, care susțin că le este din ce în ce mai greu să-și vadă casa ca un loc de bunăstare și în care să se simtă în siguranță.

Au cerut în repetate rânduri ajutor poliției și autorităților din Hagen și au depus numeroase plângeri penale care sunt pe rol, nefiind încă soluționate.

Președintele districtului CDU Dennis Rehbein, liderul grupului parlamentar Jörg Klepper și primarul districtului Ralf Quardt, s-au oprit ieri la cuplul „terorizat” de lângă cimitirul Altenhagen. După recentele atacuri asupra autobuzelor publice de la Wehringhauser Bodelschwinghplatz, aceștia vor să arunce o privire asupra zonelor critice ale orașului. 

 

„Folosesc cimitirul ca loc de joacă”

 

„Nu sunt pregătit să fac ce mă sfătuiește poliția, să mă îndepărtez de ferestre și să mă ascund în spatele obloanelor închise în plină zi”, a spus Heiko Löser. „De obicei, în drum spre școală, grupurile de copii aruncă cu pietre și dau cu bâte în geamurile apartamentului de la parter din Helmholtzstrasse”.

„Tinerilor români și bulgari le place să folosească Altenhagener Friedhof ca loc de joacă. O piatră funerară a fost recent aruncată pe strada noastră dintr-o roabă, iar poliția era acolo”, spune Löser. 

 

„Băieții au toți sub 14 ani și știu foarte bine că nu le pot face nimic”

 

Atacurile au început în primăvara anului trecut, atunci când Bianca Schmidt a luat apărarea unui copil în pragul apartamentului ei, „când grupul de elevi români și bulgari din școala elementară erau pe cale să-i smulgă mașina din mână, pe stradă”. Apoi, „a intervenit și un avocat în ecuație, iar de atunci cuplul a devenit ținta copiilor”.

Primarul districtului Quartdt poate înțelege foarte bine disperarea cetățenilor: „Chiar și poliția își atinge adesea limitele aici. Ei duc copiii la părinți dacă prind unul, iar un sfert de oră mai târziu sunt din nou pe drum”.

„Nu sunt pregătită să suport aceste atacuri până când copiii își pierd interesul și se opresc de la sine”, a adăugat Bianca Schmidt.

„Soțul ei este strigat ”puișor” pe stradă, iar ea este insultată ca fiind o ”c***ă”. Aceștia sunt termenii mai inofensivi”, spune ea, „în același timp în care soacra ei este scuipată și se țipă după ea ”Nu mai merge singură la cimitir!””.

„Proprietarul chioșcului din colț îi este frică de părinții acelor copii”, spune Bianca Schmidt: „Băieții au toți sub 14 ani și știu foarte bine că nu li se poate face nimic”.

„Nu se poate ca aici să vă fie distrusă calitatea vieții”, a spus șeful districtului CDU Rehbein, pe lângă pagubele materiale, înțelegând pe deplin furia și disperarea  cetățenilor care vorbesc în numele multor vecini. „Pe de o parte, trebuie să găsim soluții împreună cu oamenii care locuiesc aici, dar și cu părinții copiilor”, avertizează el.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel