Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania. ZECI de elevi au dat BUZNA într-o secţie de poliţie. Au vurt să îl ELIBEREZE pe un coleg
WhatsApp
Circa 50 de elevi au forţat intrarea într-o secţie de poliţie din Germania pentru a elibera un coleg de 15 ani, reţinut pentru consum de alcool şi comportament turbulent, a informat joi poliţia, citată de DPA.

Publicitate

Agenţii de pază de la o şcoală din oraşul Starnberg, din sudul Germaniei, au chemat poliţia după ce un elev care consumase alcool a devenit agitat la o petrecere de rămas bun.

Sosiţi la faţa locului, poliţiştii au încercat să-l calmeze însă nu au reuşit, aşa că au decis să îl ia în custodie.

Băiatul abia fusese adus la secţia de poliţie, când un grup de colegi a încercat să forţeze intrarea în clădire.

Elevii au încercat să spargă uşa din faţă şi, pentru că nu au reuşit, au început să arunce cu sticle, spărgând o fereastră, a indicat poliţia.

Poliţiştii au chemat întăriri şi au reuşit să controleze situaţia.

Trei elevi au fost acuzaţi de tentativă de eliberare a unei persoane reţinute şi de producerea de daune secţiei de poliţie. Ei au fost la rândul lor reţinuţi.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel