Potrivit poliției de autostradă Emmelshausen, landul Renania-Palatinat din Germania, teribilul accident s-a produs în jurul orei locale 09:30. Tânărul român se afla la volanul unei dube și circula pe un drum cu două benzi. A intrat inițial pe partea stânga, de-a lungul camioanelor care circulau pe partea dreapta, dintre care unele staționau.
Potrivit martorilor, după ce a apărut un spațiu liber pe banda din dreapta, șoferul român a schimbat banda fără a-și reduce semnificativ viteza. Din motive care nu au fost încă clarificate, duba s-a izbit violent, fără urme de frânare, de un camion care staționa acolo.
Șoferul român a rămas blocat în vehiculul său și a fost grav rănit. După sosirea salvatorilor, BAB 61 a fost închis complet spre sud cu aproximativ 1000 de metri înainte de ieșirea din Rheinböllen, pentru ca elicopterul de salvare să poată ateriza. După ce forțele pompierilor voluntari din Pfalzfeld, Wiebelsheim și Rheinböllen au reușit să elibereze șoferul blocat din dubă folosind foarfece de salvare, acesta a fost transportat la clinica universitară din Mainz.
„Din cauza pierderilor mari de sânge, este de așteptat decesul șoferului român”, anunță medicii.
Un alt tânăr român, în vârstă de 26 de ani, se zbate între viață și moarte după un accident cumplit, care a avut loc în noaptea de luni spre marți, 3 - 4 aprilie, în Gütersloh, landul Renania de Nord-Westfalia din Germania.
Conform constatărilor inițiale ale Poliției din Germania, se pare că tânărul român nu purta centura de siguranță și a fost grav rănit într-un accident de circulație. Șoferul român, cu domiciliul în Gütersloh, conducea un Mercedes Clasa C pe Brockstraße. Din cauze încă necunoscute, tânărul a ieșit de pe drum la dreapta, a traversat o intersecție și, potrivit polițiștilor, se pare că s-a izbit violent cu mașina într-un copac.
Potrivit polițiștilor, la locul accidentului nu au fost martori oculari. Abia când alți șoferi au trecut pe lângă locul accidentului și au observat autoturismul complet distrus pe marginea drumului au chemat ajutor. La locul accidentului s-au deplasat apoi ambulanța de la Rheda-Wiedenbrück și o ambulanță de la Gütersloh. Echipajele l-au tratat pe românul grav rănit și l-au dus la Spitalul Sf. Elisabeta din Gütersloh din apropiere. De acolo, bărbatul a fost ulterior transferat la o clinică specială din Bielefeld.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News