Publicitate
Trei persoane vârstnice au murit sâmbătă seara în departamentul Aube, în nord-estul Franţei, după ce un copac s-a prăbuşit pe maşina în care se aflau, în timpul unei furtuni puternice, potrivit prefecturii locale.
Cele trei persoane erau "septuagenare şi octogenare", iar un al patrulea pasager aflat în maşină este în stare gravă, a precizat prefectura.
Un cod portocaliu de furtuni este în vigoare pe întreg teritoriul Franţei.
În Elveţia, patru persoane au murit, iar o alta este dată dispărută după o alunecare de teren provocată de ploile torenţiale din sud-estul ţării, după cum a anunţat duminică poliţia din cantonul Ticino.
Un bărbat a fost găsit mort în zona unui hotel din Saas-Grund, în cantonul Valais (sud-vest). Acesta a fost "probabil luat prin surprindere de creşterea rapidă a apelor", a declarat poliţia cantonală. Imaginile publicate de site-ul de ştiri 20minuten arată o porţiune din sat acoperită de un strat gros de noroi şi pietre.
Un alt bărbat a fost dat dispărut în Valais, a declarat poliţia.
În Zermatt, râul Vispa a ieşit din nou din matcă, conform imaginilor postate pe reţeaua socială X, în cursul nopţii. În imagini, ape noroioase pot fi văzute curgând pe străzile celebrei staţiuni montane de la poalele Matterhornului. Precipitaţiile abundente au provocat deja inundaţii în aceleaşi regiuni la 21 iunie.
Armata a trimis mai multe elicoptere Super Puma în Ticino şi în Valais.
Mai multe zone din apropiere de valea Maggia nu mai sunt accesibile, iar alimentarea cu energie a fost întreruptă. De asemenea, o parte a cantonului a rămas fără acces la apă potabilă, potrivit sistemului federal de alertă Swissalert.
O mare parte a Elveţiei a fost afectată, începând de sâmbătă după-amiază, de furtuni violente însoţite de precipitaţii deosebit de abundente.
Intemperiile de săptămâna trecută s-au soldat cu moartea unei persoane şi cu dispariţia altor două.
De cealaltă parte a frontierei, Piemont şi Valle d'Aosta (nord-vest) se confruntă, de asemenea, cu inundaţii şi alunecări de teren, însă până în acest moment nu au fost raportate decese sau persoane dispărute.
Pompierii din Piemont au anunţat duminică dimineaţă că au efectuat 80 de operaţiuni de salvare a persoanelor aflate în dificultate.
În Valle d'Aosta, o regiune autonomă situată la graniţa cu Franţa şi Elveţia, o alunecare de teren a blocat temporar drumul regional care duce spre Cervinia. Torenţii au provocat pagube însemnate în centrul acestei staţiuni turistice, unde mai multe magazine au fost inundate.
Tot în Valle d'Aosta, un sat cu 1.300 de locuitori, Cogne, a fost izolat de restul lumii după ce o alunecare de teren a blocat căile de acces. Sâmbătă, satul a înregistrat cantităţi de precipitaţii de 90 milimetri în şase ore.
În apropiere de Cogne, la Valnontey, alimentarea cu electricitate şi apă a fost întreruptă. În cursul nopţii, un elicopter a salvat o familie blocată în această localitate.
În Elveţia, la vest, Ronul şi mai mulţi afluenţi ai săi, alimentaţi de ploile torenţiale şi de topirea zăpezilor, s-au revărsat şi au condus la evacuarea a câteva sute de persoane şi la închiderea mai multor drumuri, potrivit autorităţilor locale din Valais.
S-au produs "revărsări şi scurgeri de resturi (noroi şi pietre, n.r.) de-a lungul cursurilor de apă laterale", ceea ce a condus la închiderea circulaţiei în zona Pasului Simplon, o şosea importantă pentru traficul internaţional şi cantonal.
"Întrucât debitul Ronului a atins 1.200 m3, autorităţile cantonale au decis să evacueze preventiv zona industrială Aigle", situată la sud-est de lacul Geneva (Léman), au explicat oficialii într-un comunicat.
În anticiparea riscului de furtuni, mai multe cantoane şi-au închis preventiv zonele dedicate fanilor, privând mii de suporteri ai naţionalei Elveţiei de posibilitatea de a sărbători victoria cu 2-0 în faţa Italiei la Campionatul European de Fotbal.
În Germania, meciul Germania - Danemarca (2-0) de sâmbătă seara a fost întrerupt timp de mai multe minute din cauza unei furtuni violente însoţite de ploaie torenţială şi grindină.
----------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News