Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Frontiera României tranzitată de 154.900 de persoane într-o singură zi. Polițiștii au aplicat zeci de amenzi
WhatsApp
În data 17.08.2021, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 154.900 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 41.200 mijloace de transport (dintre care 12.600 automarfare).
Foto Ilustrativ

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 73.400 persoane cu 19.000 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 81.500 persoane cu 22.200 mijloace de transport. Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 37.500 de persoane şi 17.800 de mijloace de transport (5.400 automarfare), din care pe sensul de ieșire din ţară au fost aproximativ 23.200 de persoane cu 10.900 mijloace de transport.

Poliția de frontiera lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de aşteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

 

Amenzi contravenţionale, de peste 10.400 lei

 

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă - punctele de trecere şi  “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat: 46 fapte ilegale (33 infracţiuni şi 13 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 330.000 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 10.400 lei. Nu s-a permis intrarea în ţară a 21 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 6 cetăţeni români din diferite motive legale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel