Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Frontieră: Câți români s-au întors acasă în ultimele 24 de ore
WhatsApp
În data 26.12.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 27.500 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 9.600 mijloace de transport (dintre care 3.300 automarfare).

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 12.600 persoane cu 4.500 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 14.900 persoane cu 5.100 mijloace de transport. Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 9.500 de persoane şi 3.800 de mijloace de transport (720 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 4.900 de persoane cu 1.800 mijloace de transport.

Poliția de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de aşteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă - punctele de trecere şi  “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat: 22 fapte ilegale (11 infracţiuni şi 11 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 6.400 lei. Nu s-a permis intrarea în ţară a 37 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 3 cetăţeni români din diferite motive legale.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel