Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franța. Proteste împotriva restricțiilor COVID în peste 200 de localități
WhatsApp
Zeci de mii de persoane au protestat, sâmbătă, în Franța, împotriva introducerii unor noi restricții mai dure, împotriva COVID-19. Francezii au ieșit, din nou, în stradă, în număr mare, pentru cel de-al șaselea weekend la rând.

Protestatarii nu sunt de acord cu măsurile mai stricte pe care le-au impus autoritățile sanitare pentru a restrânge răspândirea pandemiei de coronavirus, după cum relatează dpa. Aproximativ 200 de demonstraţii au avut loc în mai multe orașe din țară, la acest final de săptămână. Majoritatea celor care au ieșit în stradă au fost pașnici, dar în orașul Montpellier, din sudul Franţei, situația a degenerat. Astfel, au avut loc mai multe confruntări între participanţii de stânga şi cei de dreapta, după cum au arătat posturile de televiziune care au relatat despre mișcările de protest, scrie  evz.ro.

 

Francezii au luat atitudine și împotriva aşa-numitului „paşaport sanitar”

 

Manifestanţii care au ieșit în stradă, în Franța, au protestat împotriva introducerii măsurii de vaccinare obligatorie pentru cei care activează în domeniul sănătății. De asemenea, ei au luat atitudine și împotriva aşa-numitului „paşaport sanitar”.

Acesta este un document care oferă dovada vaccinării, a trecerii prin boală sau a testării negative la COVID-19 și care permite accesul posesorului la anumite evenimente publice sau în anumite locații. Oamenii trebuie să prezinte un „paşaport sanitar” atunci când merg în restaurante sau la cinematografe. De asemenea el este obligatoriu pentru cei care călătoresc cu trenul pe distanţe lungi şi, în unele locuri, atunci când intră în centrele comerciale. Relaxarea restricţiilor în Franţa în ultimele luni nu a fost legată de testarea obligatorie.

 

Restricțiile au fost înăsprite în fața variantei Delta

 

Autoritățile franceze au decis însăsprirea măsurilor de restricție sanitară în condițiile în care numărul infectărilor cu noua variantă a tulpinei Delta, a coronavirusului, este în creștere. Guvernul de la Paris se teme că această creştere a cazurilor, care afectează pentru moment în special tinerii, urmează să afecteze persoanele vârstnice sau fragile, nevaccinate. Or, acest lucru va duce la o creștere a cazurilor care necesită spitalizare și va pune o presiune foarte mare pe sistemul sanitar.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel