Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franța: Inundațiile catastrofale amână remanierea Guvernului. Macron: Prioritate pentru salvarea oamenilor
WhatsApp
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat luni "emoţia şi solidaritatea" faţă de victimele inundaţiilor care au făcut cel puţin 13 morţi în sudul ţării, în timp ce remanierea guvernului a fost amânată.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat luni "emoţia şi solidaritatea" faţă de victimele inundaţiilor care au făcut cel puţin 13 morţi în sudul ţării, în timp ce remanierea guvernului, aşteptată de aproape două săptămâni, a fost amânată de Palatul Elysee, care a declarat că doreşte să acorde prioritate operaţiunilor de salvare.

"Toate serviciile de salvare sunt mobilizate într-un mod exemplar şi le mulţumesc", a declarat Macron într-o conferinţă de presă cu omologul său sud-coreean Moon Jae-in, exprimând "emoţia şi solidaritatea întregii naţiuni faţă de compatrioţii'' care au căzut victime ale inundaţiilor în Aude.

Preşedintele Emmanuel Macron doreşte ca guvernul să fie disponibil pentru nevoile sinistraţilor şi se va duce la faţa locului "cât mai curând posibil", potrivit anturajului său, notează France Presse.

Prim-ministrul Edouard Philippe era aşteptat la rândul său "după-amiază" în departamentul Aude, lovit de ploile torenţiale.

Cel puţin 13 persoane au murit în timpul nopţii în urma furtunilor violente care au provocat inundaţii dramatice în regiunea Carcassonne.

Pe parcursul weekendului, preşedintele Emmanuel Macron şi prim-ministrul au continuat consultările intense pentru a finaliza remanierea provocată de plecarea ministrului de interne Gerard Collomb la 2 octombrie.

Opoziţia a continuat să-şi concentreze criticile pe durata de timp necesară pentru finalizarea noii echipe, foarte neobişnuită în Franţa. Ea a estimat că ar exista un "conflict" între Emmanuel Macron şi Edouard Philippe privind arhitectura guvernului următor.

Fără a nega "discuţiile", executivul a respins aceste zvonuri de dezacord. Lucrurile se mişcă "în pace", a insistat vineri Emmanuel Macron, a cărui tânără mişcare politică "Republica în Marş" duce lipsă de figuri importante în guvern.

Această remaniere urmează de asemenea să aibă loc într-o săptămână marcată de dosare internaţionale pentru preşedintele francez care l-a primit luni pe omologul său sud-coreean şi îl va primi miercuri pe prim-ministrul japonez, înainte de a merge la Bruxelles pentru un summit european crucial privind Brexit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel