Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franța. Tradiţionala baghetă se scumpește: „Chiar dacă nu pare, este o creştere uriaşă”
WhatsApp
Creșterea prețului la grâu îi alarmează pe francezi, care se tem de o posibilă scumpire a tradiţionalei baghete, considerată de mulţi drept un barometru pentru situaţia economică a țării. Franţa consumă 10 miliarde de baghete pe an.
Franța. Tradiţionala baghetă se scumpește: „Chiar dacă nu pare, este o creştere uriaşă”

Multe brutării din Franţa au început să pună afişe în care îşi avertizează clienţii că preţul baghetei ar putea creşte cu 3 până la 5 eurocenţi, de la o medie de aproximativ 89 de eurocenţi în prezent.

„Chiar dacă nu pare, este o creştere uriaşă. Preţul unei baghete a crescut cu doar 23 de eurocenţi în ultimii 20 de ani”, a spus Dominique Anract, preşedintele confederaţiei brutăriilor şi magazinelor de patiserie din Franţa, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Criza din industria pâinii are legătură cu o creştere mondială cu 30% a preţului grâului începând din luna septembrie, unul din ingredientele de bază ale baghetei. Un alt factor este creşterea preţurilor la energie, care face mai scumpă funcţionarea cuptoarelor, spun Dominique Anract şi alţi experţi, în condiţiile în care firmele şi consumatorii din întreaga lume încep să resimtă efectele preţurilor mai mari.

 

10 miliarde de baghete pe an

 

Preţurile mari la energie afectează şi lanţul alimentar din Italia, pe fondul aşteptărilor că va creşte costul cerealelor. Asta ar urma să împingă în sus preţul la pâine şi paste în supermarketuri, însă rafturile de carne şi produse lactate sunt chiar şi mai vulnerabile, deoarece crescătorii de vite şi producătorii de lactate vor fi forţaţi să plătească preţuri mai mari la cereale pentru a-şi hrăni animalele, iar costurile le vor trece pe seama consumatorilor.

Cei 67 de milioane de locuitori ai Franţei sunt mari consumatori de baghete. Potrivit „Observatoire du Pain”, o venerabilă instituţie care urmăreşte cu atenţie evoluţia baghetei de 65 de centimetri, francezii consumă 320 de baghete în fiecare secundă, adică, în medie, o jumătate de baghetă pe persoană în fiecare zi şi 10 miliarde de beghete în fiecare an.

„Chiar şi o majorare cu trei eurocenţi este una teribilă dacă se aplică la nivel naţional. Bagheta este emblema, simbolul nostru, termometrul economiei noastre. Nu poate să treacă peste un euro”, spune Dominique Anract.

Chiar dacă bagheta pare un produs fundamental francez, ea a fost inventată în 1829 de un brutar născut la Viena, August Zang. Acesta a pus la punct un cuptor cu aburi care permitea producţia unei pâini cu o crustă tare, dar cu un interior pufos. Apogeul baghetei a fost în anii 1920, când a fost adoptată o lege în Franţa care împiedica brutarii să lucreze înainte de ora 4 dimineaţa. Forma subţire şi alungită a baghetei permitea ca aceasta să fie produsă mai rapidă decât alte pâini mai greu de digerat, astfel că era singura pâine pe care brutarii puteau să o producă la timp pentru micul dejun.

Ministrul Culturii din Franţa, Roselyne Bachelot a propus chiar includerea baghetei în patrimoniul cultural al UNESCO.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel