Poliţia maritimă a găsit cadavrul tânărului marţi dimineaţă în zona sudică a bazinului comercial. După un prin control, autorităţile l-au identificat drept Adrian Horciu, dat dispărut din 3 februarie, după ce a părăsit clubul de noapte La Guinguette, de la Piața Commando din Saint-Nazaire.
Asupra sa au fost găsite actele de identitate şi purta hainele în care a fost văzut ultima dată.
Camerele de supraveghere plasate la ieșirea din unitate au arătat că bărbatul ieşise din bar în stare de ebrietate, însă mergea spre apartamentul său. Autorităţile vor să afle dacă nu cumva tânărul a fost implicat în vreun scandal în drum spre casă. Procurorii de caz spun că aşteaptă finalizarea autopsiei pentru a stabili exact în ce circumstanţe şi-a găsit sfărşitul românul de 22 de ani.
Tânărul lucra în Franţa de şase luni şi era un muncitor apreciat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News