Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franța. Șofer român de camion, prins cu patru copii mici migranți: „Nu este foarte mândru!”
WhatsApp
Un șofer român de camion a fost prins, ieri, cu două familii de afgani în remorcă, în Le Havre, regiunea Normandia de Sus, Franța. 
Sursa foto: captură francetvinfo.fr

Potrivit francetvinfo.fr, la un control de rutină, românul a fost întrebat ce are în remorca pe care o transporta în Marea Britanie. Șoferul a spus că pături și perne, iar ofițerii au început să verifice informațiile oferite de român.

Însă, de sub o pătură roz, ieșea un picior mic. Astfel, ofițerii au descoperit că în remorcă se aflau ascunse două familii de afgani, deshidratate și flămânde, care voiau să intre ilegal în Marea Britanie cu ajutorul șoferului român. Polițiștii spun că este vorba despre două cupluri și patru copii în vârstă de 18 luni, 3 ani, 6 ani, respectiv 11 ani.

 

Românul a fost reținut 

 

„Domnul șofer nu este foarte mândru. Îl întrebăm care sunt mărfurile lui, descoperim perne, pături. Colegul meu intră în camion și îmi semnalează o pătură roz de sub care iese un picior mic pe care l-am văzut foarte repede. El mi-a spus „există copii". Găsim în interior un cuplu, plus un alt cuplu cu copii, 6 ani, 3 ani, 18 luni, 11 ani, într-un loc înghesuit.

După ce am apelat la întăriri, prioritatea a fost evacuarea familiilor din camion și starea lor de sănătate: să vedem cum sunt, să le oferim mâncare și lichide. Încercăm să nu traumatizăm prea mult copiii”, a spus Vanessa Gille, ofițer la poliția de frontieră de la Le Havre. 

Românul a fost reținut și urmează să fie prezentat în fața unor judecători.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel