Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat miercuri, în cursul ceremoniei anuale de omagiere a victimelor terorismului, construirea unui muzeu-memorial dedicat acestora, precum şi măsuri suplimentare pentru cei care au avut de suferit în urma atentatelor, informează AFP.
Împreună cu soţia sa, şeful statului a asistat miercuri după-amiază în grădinile Domului Invalizilor din Paris la această ceremonie, aflată la a 19-a ediţie, organizată de Asociaţia franceză a victimelor terorismului (AFVT) şi de Federaţia naţională a victimelor atentatelor şi accidentelor colective.
"Doresc ca un muzeu-memorial să fie creat şi ca lucrările sa să fie lansate fără întârziere", a declarat el în faţa unei asistenţe formată din reprezentanţi ai victimelor, miniştri, precum şi personalităţi politice, precum fostul preşedinte Nicolas Sarkozy şi Jean-Luc Melenchon, liderul partidului de extrema-stângă Franţa Nesupusă.
"Există mai multe tipuri de victime ale terorismului"
De 21 de ani de când sunt comemorate victimele, "noi nu ne vom obişnui" cu aceasta, a spus Macron.
Evocând soarta Sophiei Petronin, reţinută ca ostatică în Mali, preşedintele francez a amintit "mobilizarea deplină şi integrală a instituţiilor publice şi discreţia care în acest domeniu este soră cu eficienţa".
El a anunţat de asemenea crearea până la sfârşitul anului a unui "Centru naţional de resurse şi sprijin" (CNRR) pentru a ameliora îngrijirea persoanelor care au avut de suferit în urma atentatelor. "Nu există mai multe tipuri de terorism. Nu există decât unul. Nu există mai multe tipuri de victime ale terorismului", a spus preşedintele francez.
Preşedintele Republicii a mai decis să suplimenteze ajutorul financiar destinat victimelor franceze în străinătate, aşa cum au solicitat asociaţiile.
Emmanuel Macron a anunţat în fine instituirea unei zile naţionale de comemorare, un "omagiu al naţiunii pentru victimele terorismului", a cărei dată - controversată - va constitui obiectul unei înţelegeri cu asociaţiile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News