Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Caraș-Severin și polițiștii au făcut 13 percheziții domiciliare în județele Caraș-Severin, Arad, Alba, Mehedinți, Argeș și Suceava, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, format din 7 persoane, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, importul/exportul de droguri de risc și spălare de bani.
Potrivit unui comunicat transmis, joi, de DIICOT, în perioada aprilie – iunie 2018, o grupare internațională de trafic de droguri, formată și din cetățeni români, care ar fi acționat pe ruta Spania-Franța-Europa de Vest, a fost destructurată de autoritățile franceze în anul 2018.
În urma acțiunilor din Franța, 10 persoane au fost arestate și au fost capturate aproximativ 5.000 kg. de cannabis.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 13 telefoane mobile, mai multe înscrisuri privind diferite transporturi de mărfuri, diferite documente de proprietate ale unui imobil și ale unor autocamioane, precum și 28 de înscrisuri și recipise.
Au fost puse în executare 7 mandate de aducere și un mandat european de arestare.
La activități au participat și 4 ofițeri de poliție francezi, ofițerul de legătura francez la București, precum și magistratul de legătură al Ambasadei Franței la București. Delegația franceză a luat parte punctual la activitățile ce se au fost efectuate pe raza județelor Caraș-Severin și Mehedinți.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Caraș, Arad, Alba, Mehedinți, Argeș și Suceava, precum și lucrători de poliție din cadrul IPJ Caraș-Severin.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumția de nevinovăție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News