Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Fetiţele din Iaşi, intoxicate cu o substanţă periculoasă, nu vor mai reveni în familie
WhatsApp
Cele trei fetiţe din judeţul Iaşi care au ajuns la spital după ce au fost spălate pe cap cu o substanţă toxică vor fi duse într-un centru de plasament, autorităţile stabilind că minorele nu pot fi îngrijite corespunzător de tatăl şi bunica lor.
Doi români și-au pierdut viața într-un accident rutier. A treia victimă, preluată de un elicopter SMURD

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi, Tiberiu Bantaş, a declarat luni că reprezentanţii instituţiei au demarat o anchetă în acest caz, iar primele concluzii arată că fetiţele nu pot fi aduse acasă după externarea din spital, întrucât nu pot fi îngrijite corespunzător.

Autorităţile au constatat că în familie se consumă frecvent alcool şi au loc acte de violenţă. Mama fetelor este plecată în străinătate la muncă, ele fiind îngrijite de tatăl şi bunica lor, relateaza ziaruldeiasi.ro.

Cele trei fetiţe, de trei, opt şi 11 ani, se află internate la spitalul de copii Sfânta Maria din Iaşi, fiind în stare stabilă. După externare, fetiţele vor fi duse temporar într-un centru de plasament, apoi se va încerca găsirea unui asistent maternal.

Reamintim că trei fetiţe de trei, opt, respectiv 11 ani dintr-o comună ieşeană s-au intoxicat cu o substanţă, după ce au fost spălate pe cap cu o soluţie de către bunici, ele fiind transportate cu elicopterul SMURD la spitalul de copii ”Sfânta Maria” din Iaşi. Incidentul s-a petrecut la sfârşitul săptămânii trecute. Fetiţele sunt originare din satul Jigoreni, comuna Ţibăneşti, judeţul Iaşi, tatăl copilelor sesizând la numărul de urgenţă 112 că acestea au fost intoxicate cu o soluţie, după ce au fost spălate pe cap de către bunici. Până la sosirea elicopterului SMURD şi a cadrelor medicale, părinţii au fost sfătuiţi să le spele pe fetiţe cu apă din abundenţă în zona capului. La sfârşitul lunii mai, trei copii din localitatea braşoveană Ungra au murit după ce mama lor i-a spălat pe cap cu Tomoxan, pentru a scăpa de păduchi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel