Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
FCSB-CFR Cluj, rezultat final. Ghinion pentru Gigi Becali de Paște: a rămas și fără permis, iar echipa a fost egalată în prelungiri
WhatsApp
 Derby-ul Ligii 1 dintre FCSB și CFR Cluj s-a încheiat luni seara cu scorul de 1-1 (1-0). Partida a contat pentru etapa a 5-a a play-off-ului Ligii 1. După această remiză, CFR Cluj rămâne în poziția de lider al campionatului.

Lui Gigi Becali nu i-a mers foarte bine în a doua zi de Paște: după ce a rămas fără permis în Argeș, fiind prins cu peste 100 km/h în localitate și echipa pe care o finanțează, FCSB a fost egalată în prelungirile meciului de rivala CFR Cluj. 

Cea mai mare ocazie a primei părți a meciului le-a aparținut gazdelor, în minutul 12, când Miron a trimis mingea cu capul în bara transversală, după o centrare venită din colțul terenului.

FCSB a deschis scorul în minutul 17, de la punctul cu var, Tănase transformând cu o execuție stranie.

CFR a avut apoi două ocazii, până la finele reprizei, neconcludente însă.

În repriza secundă, s-a jucat destul de reținut, cu puține ocazii de poartă. De remarcat faza din minutul 80, când, în urma unei aglomerări în careu, CFR a solicitat o lovitură de pedeapsă.

Ardelenii au egalat în minutul 90+3, prin Burcă, după o nouă eroare a portarului Vlad.

După acest ultim meci al turului play-off-ului, FCSB acumulează 40 de puncte, în timp ce CFR Cluj rămâne lider în clasament, cu 42 de puncte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sport Vezi toate articolele
pixel