Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Farmaciile din Spania sunt acuzate că folosesc fraudulos cardurile de sănătate a pacienților
WhatsApp
Farmaciile din Spania sunt acuzate de fraudă după ce mai multor persoane le-au fost clonate și utilizate cardurile de sănătate.
Foto: ILUSTRATIV / Sursa: freepik.com

O nouă formă de escrocherie a fost descoperită de autoritățile spaniole. O anchetă recentă a dezvăluit că farmacii din mai multe orașe din Spania, inclusiv Madrid, Alicante și Huelva, sunt implicate într-o schemă sofisticată de fraudă, cunoscută sub numele de „golirea cardurilor de sănătate”.

Carolina Gil, o tânără de 28 de ani din Madrid, a fost victima acestui tip de fraudă când a încercat să-și procure medicamentele prescrise de către medicul de familie. În timp ce încerca să-și ridice medicamentele, a fost șocată să afle că în sistem figura că deja ridicase acea medicamentație în aceeași zi. Ulterior, s-a descoperit că cineva utiliza cardul ei de sănătate pentru a scoate medicamente fără acordul ei, relatează 20 Minutos. 

Medicamentele pot fi revândute pe piața neagră

 

Această practică frauduloasă a fost adusă la lumină în urma arestării unui farmacist din Alicante în februarie anul trecut. Acesta clona cardurile de sănătate ale utilizatorilor și falsifica tranzacții pentru medicamente care nu erau eliberate, dar erau facturate la Asigurările Sociale.

În acest mod, sute de carduri goale au fost găsite, conținând date de asigurare medicală, împreună cu mii de cutii de medicamente, evaluându-se la aproximativ 40.000 de euro.

Ancheta a scos la iveală că mai multe farmacii au fost implicate în această escrocherie, unde medicamentele facturate nu au ajuns niciodată la pacienți. În schimb, acestea au fost puse deoparte, iar ulterior puteau fi revândute pe piața neagră sau traficate în alte țări.

Citește și: O populară firmă de livrări din Spania este acuzată că încalcă drepturile angajaților

Medicii și autoritățile recunosc gravitatea situației, dar se confruntă cu dificultăți în abordarea problemei. Deși suspiciunile sunt ridicate, lipsesc dovezi concrete pentru a susține plângerile împotriva farmaciilor implicate. Această lipsă de acțiune legală îngreunează încercările de a combate această formă de fraudă.

În acest moment anchetele continuă, autoritățile încercând să găsească soluții pentru a proteja pacienții și sistemul medical.

--------------------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din SPANIA, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link:

-> https://chat.whatsapp.com/GS0fhMGHpuhLxn63v90nS4

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel