La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, dar şi echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanţă Argeş. Deocamdată nu se cunosc prea multe detalii despre cum s-au petrecut faptele, informează Observator. Vinovat de crimă ar fi un bărbat de 50 de ani, cu probleme psihice. Bărbatul a fost găsit de poliţişti ascunzându-se în pădure.
IPJ Argeș a fost sesizat, prin SNUAU 112, de către un bărbat, despre faptul că în momentul când s-a întors la domiciliu a găsit 5 membrii ai familiei decedați (soția, fiica în vârstă de 5 ani, cei doi socrii și un cumnat). Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, cele 5 victime fiind decedate și prezentând mai multe plăgi prin înjunghiere la nivelul corpului.
Totodată, din cercetările efectuate s-a stabilit că la domiciliul reclamantului mai locuia și fratele soției, acesta fiind cunoscut cu afecțiuni psihice. Imediat după sesizare, suspectul principal a fost găsit de către polițiști, urmând a se stabili împrejurările producerii evenimentului.
Vezi și
O româncă, în vârstă de 32 de ani, a fost ucisă, miercuri, în casa ei din Catania, Italia, chiar de propriul fiu, în vârstă de 15 ani.
Valentina a fost lovită cu mai multe lovituri de cuțit în gât și spate. Când a sosit poliția, chemată de niște rude îngrijorate pentru că nu au putut lua legătura cu ea, pentru româncă nu a mai fost nimic de făcut. La fața locului au intervenit și medicii, însă mama a doi fii minori, a murit la scurt timp după aceea.
Românca a fost găsită pe podea în dormitor. Investigațiile echipei mobile, coordonate de Parchetul Catania, au fost efectuate asupra partenerului victimei, care în trecut a fost reclamat pentru rele tratamente. Femeia a retras apoi plângerea. Partenerul ei este închis de ceva vreme într-un penitenciar din Sicilia. Investigațiile anchetatorilor s-au concentrat și pe alți posibili suspecți, inclusiv pe o persoană minoră.
Astfel, polițiștii l-au arestat pe fiul Valentinei, în vârstă de 15 ani, pentru omor. Ordinul a fost emis de Parchetul pentru minori și executat de Echipajul mobil. Din câte s-a aflat, relația dintre mamă și fiu era tensionată de ceva vreme, iar crima s-ar fi petrecut în culmea unei dispute.
Între timp, încep să apară detalii despre motivul crimei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News