Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Familia unui polițist român, inclusiv un bebeluș, infectați COVID, în stare gravă, „uitată” acasă timp de 2 ZILE
WhatsApp
Un polițist din cadrul Secției Regionale de Transporturi București, testat pozitiv pentru COVID-19, împreună cu soția și cei doi copii, unul dintre ei sugar, a fost „uitat” acasă. Ambulanța a venit după două zile și medicii au decis să rămână la domiciliu, însă starea s-a agravat.

Situația incredibilă a fost făcută publică de Sindicatul Europol.

„Colegul nostru Buciuc Ciprian din cadrul Secției Regionala de Politie Transporturi București a fost confirmat pozitiv luni, 27 iulie, împreună cu soția și cei 2 copii în vârstă de 3 ani și respectiv 2 luni. După ce sâmbătă, 25 iulie, aceștia au fost testați de către DSP la domiciliu, luni 27 iulie au primit răspunsul ca fiind confirmați pozitiv, DSP, urmând să trimită o ambulanță pentru evaluarea clinică, deși aceștia au manifestat în toată această perioadă stări febrile, dureri de cap, vomă și dificultăți grave de respirație.

Ei bine, ghinion, ambulanța abia după două zile a venit, în data de 29 iulie transportându-i ulterior la Spitalul Victor Babeș din București, unde, după o evaluare sumară, au fost puși să semneze că se vor interna la domiciliu, pe motiv că nu mai sunt locuri disponibile, deși aceștia au susținut că starea lor de sănătate precară le-ar putea pune în pericol viața”, scrie pe site-ul Europol.

Aveau stări de vomă cu cheaguri de sânge

 

În 30 iulie, polițistul a luat din nou legătura cu DSP București, solicitând o ambulanță, deoarece dificultățile de respirație s-au agravat atât pentru el, cât și pentru copii, aveau stări de vomă cu cheaguri de sânge, starea sa de sănătate a acestora fiind deteriorată în condițiile în care polițistul și familia sa nu au fost evaluați medical de un specialist.

„DSP București l-a pus în așteptare, menționând că vor trimite o ambulanță la domiciliul acestora, deși în urmă cu numai două zile au spus la fel și au trimis după mai bine de 48 ore. Din moment în moment, starea colegului și a familiei acestuia se poate agrava, aceștia fiind neputincioși în fața unui sistem depășit de situație.

E strigător la cer ceea ce se întâmplă cu cei infectați cu coronavirus, haosul și indolența domnind în instituțiile statului cu atribuții în combaterea pandemiei, iar posibilitatea de a muri cu zile crește de la o zi la alta. Sunt impardonabile greșelile pe care le fac cei care sunt puși să gestioneze această situație delicată, iar asta nu poate fi decât o dovadă a incompetenței care a acaparat sistemul public de sănătate din România”, mai spun sindicaliștii.

După ce reprezentanții Sindicatului Europol au făcut public cazul, autoritățile au intervenit

 

„Directorul DSP București, Oana Nicolescu, a intervenit, iar în acest moment colegul nostru împreuna cu soția și cei doi copii sunt internați într-o rezervă a Institutului Matei Balș, fiind sub observație medicală, unitatea spitalicească făcându-le analize la sânge și analize cu raze X. (...) Oare ce se întâmplă cu cei de care noi nu știm și care la fel de probabil sunt trimiși acasă, aceștia mor cu zile, așteptând să devină niște cifre la secțiunea <DECEDAȚI> din situația zilnică transmisă de MAI”, spun sindicaliștii, citați de Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel