„Guido Reil, europarlamentarul care în urmă cu două luni critica România în discursul său din Parlamentul European, s-a declarat impresionat după vizita din județul Hunedoara. În perioada următoare, după ce vizitează și Bucureștiul, acesta a spus că își va manifesta direct și public părerea despre țara noastră. Până atunci, împărtășesc cu voi câteva idei principale și impresii din vizita europarlamentarului german în județul Hunedoara: A mâncat ciorbă de burtă, sarmale și virșli de Hunedoara de la mama lor. A băut și țuică. Da, i-au plăcut. Are un respect profund pentru modul în care marcăm Ziua Națională a României și ne respectăm tradițiile și religia creștin-ortodoxă.
Totodată, apreciază faptul că Partidul Social Democrat din România ține în continuare la aceste valori, spre deosebire de social-democrații din alte state. A înțeles acum cât de ospitalieri și primitori sunt românii și i-a plăcut că suntem oameni direcți. Ne-a mulțumit cu fiecare ocazie pentru asta.
Biserica de la Țebea a fost prima biserică creștin-ortodoxă românească în care a intrat și a fost fascinat de picturile religioase din interior. Apreciază în mod deosebit proiectele sociale și educaționale ale Episcopiei Devei și Hunedoarei, precum grădinița inaugurată anul acesta în Deva. A spus că nu a văzut așa o grădiniță în nicio altă țară. Consideră că potențialul turistic din județul Hunedoara este enorm și i-a plăcut foarte mult stațiunea Straja.
Programul intens din județul Hunedoara, desfășurat pe durata a trei zile, a inclus vizite la Castelul Corvinilor, Mormântul lui Avram Iancu de la Țebea, Muzeul Aurului din Brad, Consiliul Județean Hunedoara, Colegiul Național „Decebal” din Deva, Episcopia Devei și Hunedoarei și minunata grădiniță construită de aceasta, Fermele ADO din Peșteana, Biserica de piatră de la Densuș, Casa Geoparcului din Hațeg, Mina Petrila, Peștera Bolii și Stațiunea Straja.
Domnul Reil a fost extrem de atent în timpul prezentărilor, dorind să cunoască cât mai bine zona în timpul scurt pe care l-a petrecut aici. Mulțumesc celor care ne-au sprijinit cu organizarea acestei vizite și, ca să nu existe dubii, vreau să precizez că domnul Reil și colegii săi din Parlamentul European și-au susținut singuri cheltuielile pentru această deplasare”, a scris Natalia Intotero pe pagina de Facebook.
Guido Reil a făcut declarații controversate în Parlamentul European, comparând România cu “Vestul Sălbatic“, stârnind indignarea europarlamentarilor români prezenți.
În timpul unui discurs în Parlamentul European, unde a fost dezbătură aderarea României și Bulgariei la Schenghen, Guido Reil a cerut respingerea aderării, folosind termeni duri.
El a comparat România cu Vestul Sălbatic, spunând că niciuna dintre țări nu are ce căuta în Schengen și, mai mult, că nu ar fi trebuit să adere nici la Uniunea Europeană. „Cum n-a fost nimeni atent când a aderat această țară la UE?”, a spus el.
Guido Reil, în vârstă de 52 de ani, se trage dintr-o familie de mineri, drum pe care l-a ales și el după liceu, conform The New York Times. De-a lungul timpului, el a lucrat în șase mine, dintre care cinci au fost închise. La 18 ani s-a înscris într-un sindicat, a fost și lider sindical timp de peste un deceniu. La 20 de ani, s-a înscris în Partidul Social Democrat din Germania (SPD).
În 2016, după sosirea a sute de mii de refugiați în Germania și ca o formă de protest față de partidul său, Reil a trecut la partidul de extremă dreapta Alternative für Deutschland, Alternativa pentru Germania sau AfD. Partid care a șocat Germania când a devenit primul partid de extremă-dreapta care a intrat în Parlament după cel de-Al Doilea Război Mondial. În 2019, el a fost ales europarlamentar pe listele AfD.
În 2019, partidul său AfD a primit o amendă uriașă pentru finanțare ilegală. Partidul de extremă dreaptă a fost amendat cu peste 400.000 de euro pentru că a primit finanțare ilegală de campanie în timpul alegerilor regionale, conform The Local. Concret, unul dintre liderii principali ai partidului, Jorg Meuthen, și Guido Reil au primit fonduri de la agenția de publicitate elvețiană Goal AG în 2016, respectiv 2017, deși partidelor politice din Germania li se interzice să primească fonduri de campanie din surse din afara UE. Amenda primită a fost de trei ori mai mare decât donațiile ilegale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News