"Am luat decizia să plec în Argentina, la familia mea, după meciul cu Lazio, de pe Olimpico. De atunci au început momentele emoţionante. Au fost reacţii incredibile! Mulţumesc tuturor celor din Cluj, au venit la stadion luni seara pe frig, a fost incredibil, foarte frumos. Le-am spus tuturor, conducerii, antrenorului, că nu pot sta fără familie, familia e viaţa mea, nu pot să stau singur aici, iar cei dragi în Argentina. Nu pot fără copil, fără soţie, trebuie să fiu corect în primul rând cu mine, apoi cu colegii mei. Nu vreau ca clubul să mă plătească pe degeaba, dacă eu nu sunt bine şi nu dau totul. Mulţumesc României pentru că mi-a dat tot! Nu voi uita! Inima mea va fi mereu cu România! Hai, România!", a declarat Culio, la Digi Sport.
Culio a explicat și cum a fost convins să revină la CFR Cluj, în 2017, dar și care sunt planurile sale:
"A fost extraordinar în prima perioadă, 2007-2011, dar acum a fost mai frumos. Am ajuns şi în Europa League, în campionat suntem pe primul loc, am fost mereu fericit la CFR. Am câştigat 10 trofee, le mulţumesc tuturor coechipierilor, pentru că trofeele se câştigă cu echipa. Dacă pot, voi veni şi la meciul cu Sevilla şi la petrecerea de titlu, pentru că eu cred că au cele mai mari şanse. Este aici şi un antrenor incredibil, Dan Petrescu, pregăteşte meciurile fantastic, este un antrenor prea bun pentru România, trebuie să plece într-un campionat mai puternic. El m-a sunat să vin înapoi. I-am spusŞi el a zis. Şi am venit pentru el şi pentru club. Eu nu mă retrag din fotbal, vreau să fac cursuri de antrenorat şi vreau să vin înapoi şi să lucrez din nou cu Dan Petrescu! Mai joc doi ani fotbal în Argentina, cât pot", a mai spus Culio.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News