Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Elveția. Un pilot român și-a pierdut viața după ce avionul s-a prăbușit într-un munte: „Se simțea liber pe cer”
WhatsApp
Un pilot cu origini române, în vârstă de 37 de ani, și-a pierdut viața după ce avionul cu două locuri pe care îl manevra s-a prăbușit în versanul Dent de Vaulion, cantonul Vaud din Elveția.
Elveția. Un pilot român și-a pierdut viața după ce avionul s-a prăbușit într-un munte: „Se simțea liber pe cer”

Un accident aviatic mortal a avut loc vineri, 23 septembrie, cu puțin înainte de ora locală 20:00. Un mic avion privat ocupat de Patrick I., un pilot cu origini române, „s-a prăbușit pe fața de nord a muntelui Dent de Vaulion, la scurt timp după ce a decolat de pe aerodromul Yverdon”, a anunțat sâmbătă poliția din Vaud. În ciuda intervenției rapide a serviciilor de urgență, pilotul care se afla singur la bordul avionului cu două locuri și-a pierdut viața la locul accidentului. 

„Ministerul Public al Confederației (MPC) a deschis o urmărire penală, încredințând cercetările specialiștilor din cadrul unităților Jandarmeriei Vaud, cu sprijinul Oficiului Federal de Poliție. Deocamdată, cauzele acestui accident sunt nedeterminate”, au declarat polițiștii din Vaud. La fața locului s-a deplasat un specialist de la Serviciul Elvețian de Investigații de Securitate (SESE). „Investigațiile MPC și SESE se desfășoară în paralel și în strânsă colaborare”, potrivit Poliției.

Român de 38 de ani, arestat în Elveția după ce ar fi aruncat în aer două bancomate: Prejudiciu de aproape 275.000 de franci

 

„Aviația ne-a surprins puțin”

 

„Patrick a fost cel mai bun om din lume. Era foarte grijuliu. Nu avea nici un gram de răutate, era atât de drăguț”, spune Irene, sora pilotului care izbucnește în plâns. Ea dorește să-i aducă un omagiu fratelui ei și vrea ca oamenii să știe cine a fost: „Era iubit de toată lumea și foarte apreciat. El a fost mereu acolo pentru alții. Toți cei din jurul lui sunt revoltați de plecarea lui orbitoare”.

„Eu și fratele meu suntem de origine română, dar ne-am născut aici (n.r. - Elveția) și am crescut în nordul Vaudului. Fratele meu a fost o persoană foarte serioasă, dreaptă, cu capul pe umeri, foarte ambițios, foarte independent”, continuă sora lui mai mică. „Și-a dorit să-și înceapă propria afacere (n.r.- companiile Star-Way Informatique, Service et Troubleshooting, Yverdon). De asemenea, a lucrat cu China și Hong Kong. A co-creat Academia de Rețea din Lausanne, specializată în rețele și formare profesională”.

„Pentru a-și lansa afacerile, s-a inspirat mult din cultura asiatică. De asemenea, a creat o școală de karate în Grandson (VD) pentru copii și adulți. Aviația ne-a surprins puțin. Avea brevetul de vreo doi ani și jumătate”, detaliază Irene. „Zbura des și călătorea în Sardinia, Corsica, Monaco, Nisa”.

„E mai bine un salariu prost decât deloc”. O croitoreasă româncă din Elveția vorbește despre creșterea prețurilor: „Este chiar rușinos!”

 

„Patrick a plecat să se alăture stelelor în pace cu avionul”

 

Pe aerodromul Yverdon, mai multe persoane au fost surprinse când Patrick a decolat atât de târziu cu un Tecnam P2002, un avion care este pilotat doar pe timp de zi, deci interzis zborurilor de noapte. „S-a antrenat în urmă cu aproximativ șase luni pentru zboruri de noapte…”, spune sora pilotului. „Se simțea liniștit și liber pe cer. Era foarte meticulos și mândru. A reușit chiar să mă ia și pe mine, care am fobie de avioane. A fost în frunte, nu și-a asumat niciodată riscuri și nu a făcut greșeli”.

Experții de la Serviciul Elvețian de Investigații de Securitate (SESE) vor explica de ce avionul lui a lovit frontal fața abruptă a muntelui Dent de Vaulion.

Mâine, 30 septembrie, va avea loc la Yverdon o ceremonie de cinstire a memoriei lui Patrick. Necrologul pe care sora lui l-a făcut a fost publicat ieri. Familia sa își exprimă durerea imensă pentru pierderea ireversibilă a persoanei dragi. Sora pilotului spune că fratele ei „a plecat să se alăture stelelor în pace cu avionul”.

 

-----------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH 

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6 

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel