Publicitate
De altfel, conform Ziare.com, „Transilvania Smart City” din Cluj-Napoca a fost intens promovat în faza inițială și a fost lăudat inclusiv de primarul Emil Boc.
După gratii, ca urmare a dosarului Gala Bute, Elena Udrea s-a plâns joi seară că se încearcă preluarea „abuzivă” a proiectului imobiliar, vorbind despre un așa zis „grup de la Cluj”, fără să dea mai multe detalii despre cine ar face parte din el.
În aceeași zi, actualdecluj.ro a relatat că ar exista suspiciuni de trafic de influență în privința modului în care acest proiect (prima etapă a proiectului) a fost demarat, acceptat și autorizat de Primăria Cluj Napoca, dat fiind faptul că tatăl arhitectului șef al municipiului Cluj Napoca, Titus Pop, este angajat în cadrul firmei care gestionează acest proiect.
De altfel, Titus Pop a fost chiar el angajat cu state vechi în Primăria Cluj Napoca, fiind referent de specialitate în cadrul Serviciului de Investiții, până în 2021, scrie Actual de Cluj.
Publicația clujeană scrie că proiectul stagnează în prezent, după ce unul dintre investitorii inițiali s-a certat cu grupul din jurul Elenei Udrea. G4Media, citat de Ziare.com, a relatat recent că în acest proiect au fost cooptați alți afaceriști.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News