"Pentru mine a fost un şoc. M-am întors în ţară cu convingerea că ceva s-a schimbat şi în justiţie şi că poţi să te aperi (...) Femeia asta a dat o decizie absurdă. Nu ştiu cum va dormi la noapte (...), cred că este o răzbunare în continuare. Cred că doamna Kovesi nu iartă şi nu uită (...), probabil că nu ar suporta ideea ca într-un dosar în care ea a semnat rechizitoriul să fiu achitată", a declarat Elena Udrea, marţi, pentru Antena 3.
Potrivit lui Udrea, în 2009 legea nu prevedea ca infracţiune luarea de mită şi instigarea la luare de mită.
"Cu toate acestea, deşi judecătoarea recunoaşte că aşa au stat lucrurile şi că nu există text de lege incriminator, mă condamnă (...), spunând că, de fapt, erau nişte tratate internaţionale la care România aderase. Pai tratatele internaţionale se aplică doar în ceea ce priveşte drepturile omului şi atunci dacă legislaţia internă nu prevede clauze mai favorabile cetăţenilor", a afirmat Udrea.
Ea a declarat că judecătoarea a condamnat-o pentru fiecare acuzaţie a procurorilor şi a opinat că aceasta reprezintă o dovadă de "slugărnicie, de răspuns la comandă".
"Nu pot să cred că are ceva personal cu mine, nu pot să cred că mă urăşte pe mine atât de mult, încât să ţină să mă condamne chiar şi pe cele mai absurde dintre acuzaţiile care s-au adus în acest dosar (...). Dacă doar voiau, nu ştiu, să-i dea un semnal lui Traian Băsescu (...), puteau să mă condamne pe o singură faptă şi era acelaşi lucru", a afirmat Elena Udrea.
Ea a susţinut că acuzaţia de spălare de bani nu e fundamentată.
"Despre faptul că eu am folosit nişte bani cash în campania de referendum procurorii spun că banii ăia veneau dintr-o faptă penală, pentru că Elena Udrea este judecată şi în dosarul 'Gala Bute'. Dosarul 'Gala Bute' este despre fapte din 2010, deci nu poţi să spui că în anul 2009 tu presupui că eu aş fi folosit nişte bani în cash pe care i-aş fi luat din nişte fapte comise începând din 2010. Cu toate acestea, judecătoarea mă condamnă şi pentru această spălare de bani", a spus Udrea.
Udrea a afirmat că nu se pune problema să plece din ţară, ci dacă în România mai există judecători care au curajul să judece doar cu legea în mână.
"Cine dă în continuare ordine pentru pedepse atât de mari? Şi ce nenorociri am făcut? Şi dacă ar fi fost aşa şi dacă s-ar fi plătit banii aceia pentru panouri şi eu aş fi ştiut, am omorât pe cineva? (...) Dacă există o metodă de a te răfui cu preşedintele prin familie şi prin apropiaţi, cu siguranţă este o metodă extrem de perversă a unora care astăzi încă au putere să dea ordine ce să se întâmple în justiţie", a declarat Elena Udrea.
Ea a precizat că nu cunoaşte dacă judecătoarea a primit ordin să o condamne, ci poate doar specula. "Aş vrea, dacă mai există cineva astăzi care poate să comande justiţiei, (...) să ştiu şi eu, măcar să nu mă mai chinui atât: Băi fraţilor, spuneţi-mi de acum cât vreţi să stau în puşcărie?", şi-a exprimat dorinţa Elena Udrea.
În opinia sa, în România nu se mai poate face dreptate, iar justiţia este "incorectă şi abuzivă" şi cu oamenii simpli, cu atât mai mult când este vorba despre "mize de putere enorme".
Elena Udrea a fost condamnată, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită şi spălare a banilor în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009. Decizia CAB nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News