A ieșit din mașină pentru a inspecta pagubele, după un accident și a fost călcat. Accidentul a avut loc, sâmbătă seara, 19 februarie 2022, pe A4: pentru Constantin Cazacu, un locuitor din Carugate, nu mai era nimic de făcut. Tragedia a avut loc, în jurul orei 23.40, iar bărbatul român, în vârstă de 50 de ani, care călătorea împreună cu partenera sa, și-a pierdut viața.
Bărbatul se deplasa pe A4 între Bergamo și Seriate, în direcția Veneția, când a lovit un obstacol. Bărbatul, după cum a povestit mai târziu partenera sa, se deplasa pe A4 între Bergamo și Seriate, în direcția Veneția, când a lovit un obstacol.
Mașina care l-a lovit pe bărbatul de 50 de ani era condusă de un bărbat de 52 de ani. Împreună cu el mai erau doi prieteni. Serviciile de urgență au fost chemate și mobilizate rapid, iar la locul accidentului - unde între timp au fost implicate alte două mașini - au ajuns în câteva minute cu trei ambulanțe, o autospecială și o patrulă de poliție rutieră.
Starea lui Constantin, care a părut imediat critică, s-a dovedit a fi fatală. Bărbatul și-a pierdut viața, iar trupul său a fost transportat la morga cimitirului din Bergamo. Cele patru autoturisme implicate în accident au fost confiscate imediat.
Însoțitoarea bărbatului de 50 de ani, care nu a suferit răni, a fost transportată în stare de șoc la spitalul Papa Giovanni XXIII din Bergamo.
Un alt român din Italia a murit la spitalul din Rivoli (Provincia Torino), după ce a fost bătut cu bestialitate în baraca improvizată în care locuia.
Andrei Dănilă, un român fără adăpost din Italia a murit la spitalul din Rivoli (Provincia Torino), după ce a fost bătut cu bestialitate în baraca improvizată în care locuia. Bărbatul avea 53 de ani. Anchetatorii îi caută acum pe călăii săi.
Un român, în vârstă de 53 de ani, care își ducea zilele într-o baracă improvizată, a murit la spitalul din Rivoli, un orășel de lângă Torino. Bărbatul, fără un adăpost deasupra capului, a decedat din cauza rănilor suferite în urma unui atac. Polițiștii italieni au demarat o anchetă pentru identificarea celor responsabili.
Cel care l-a ucis pe Andrei Dănilă, românul fără adăpost, de 53 de ani, care a murit, ieri seară, duminică, 20 februarie 2022, la spitalul Rivoli, după ce a fost bătut în repetate rânduri pe strada Vișeului, unde locuia într-o baracă rudimentară, îl cunoștea foarte bine.
Din primele constatări se pare că rănile deosebit de grave suferite în timpul unui atac au provocat moartea bărbatului. El ar fi fost atacat în duminică dimineață de mai multe persoane care încă nu au fost identificate.
La momentul ambuscadei, el stătea într-o baracă improvizată, situată în pasajul subteran al șoselei de centură Collegno Nord-Torino.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News