Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
eID – noul document electronic de identitate european
WhatsApp
Foto: Freepik

Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European sunt de acord să creeze o identitate digitală europeană - eID - pentru persoane, dar și pentru companii, cu intenția ca până în 2030 peste 80% dintre cetățenii UE să-l poată folosi pentru a putea accesa serviciile publice.

EID va dovedi apartenența cetățenilor la UE și va fi folosit pentru a înmagazina documente oficiale: permise de conducere, numere de cont bancar, etc, pe telefonul mobil sau pe computer.

Aceasta este o inițiativă prezentată de Comisia Europeană în vara lui 2021, iar folosirea eID va fi opțională, ea neînlocuind documentele fizice de identitate. Documentul electronic va fi gratuit pentru persoane fizice, va include un sistem de semnătură digitală și va fi securizat. Fiecare eID va fi emis de către autoritățile naționale ale cetățeanului.

În acest moment, din cele 27 de țări membre UE doar 14 emit acte de identitate electronice, iar recunoașterea lor în interiorului spațiului european este dificilă din motive tehnice.  

Pentru intrarea în vigoare a noului document electronic de identitate european este necesară ratificarea sa de către reprezentanții tuturor celor douăzeci și șapte membre UE și de Parlamentul European, după care este necesară publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel