Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
După 18 zile de COȘMAR, Spania primește migranții de la bordul navei Open Arms
WhatsApp
Reprezentanții organizației care deține nava Open Arms, la bordul căreia se află peste 100 de migranți, au anunțat luni că ar fi fost informați că Guvernul spaniol le va permite celor aflați la bordul navei debarcarea în insula Mallorca, potrivit Euronews. 
Țările din Europa se confruntă cu problema migrantilor din Africa (Sursa foto: Agerpres)

"Acum, după 18 zile, Italia și Spania au ajuns la un acord și au hotărât că Mallorca va fi punctul de debarcare", au arătat reprezentanții organizației. Autoritățile spaniole au negat, însă, că această decizie ar fi fost luată în urma unor negocieri cu Italia.

Decizia de a permite debarcarea în Mallorca a fost luată în condițiile în care nava Open Arms se află în continuare în apele teritoriale italiene, iar insula este cel mai apropiat teritoriu spaniol. Cu toate acestea, reprezentanții navei se declară îngrijorați de faptul că navigarea spre Spania ar dura mult, ceea ce ar duce la o înrăutățire a situației migranților aflați încă la bord.

Nava se află de 18 zile în largul Italiei, însă ministrul italian de Interne, Matteo Salvini, a refuzat în repetate rânduri să permită debarcarea migranților aflați la bord pe insula Lampedusa. Cu toate acestea, Salvini a acceptat să facă o concesie, la cererea premierului Giuseppe Conte, permițând debarcarea celor 27 de minori aflați pe navă.

Oscar Camps, fondatorul organizației Open Arms, a declarat recent că unii dintre migranții rămași la bord au început să sară de pe navă, într-o încercare disperată de a ajunge la țărm.

Între timp, Matteo Salvini a criticat oferta Spaniei de a prelua migranții. Acesta a declarat că Madridul a făcut această propunere doar pentru a-l face pe el să pară rasist și i-a acuzat pe imigranții cărora li s-a permis debarcarea în Italia din rațiuni umanitare că au mințit în legătură cu vârsta și situația lor, transmite Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel