Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Dreptate pentru Nicolae, românul din Italia torturat și umilit de carabinieri. Agenții care l-au umilit au fost arestați
WhatsApp
Polițiștii italieni care au torturat și bătut un român, în vârstă de 56 de ani, la Verona au fost arestați. Bărbatul a povestit jurnaliștilor publicației La Repubblica ororile și umilințele pe care le-a îndurat.
Nicolae Daju a povestit prin ce a trecut în arestul Poliției din Verona

Un român, în vârstă de 56 de ani, și-a făcut curaj și a vorbit despre tratamentul inuman la care a fost supus în Comisariatul de Poliție din Verona. Nicolae a povestit cum a fost agresat fizic, i s-a refuzat accesul la toaletă și a fost obligat să se târască prin propria urină.

Anchetă efectuată de procurorii din Verona

 

Faptele incredibile, comise de polițiștii italieni, au fost descoperite în cadrul unei anchete efectuate de Procuratura din Verona. Cinci polițiști (un inspector și patru agenți) sunt acuzați de tortură, vătămare corporală, fals, neglijență în îndeplinirea atribuțiilor oficiale, delapidare și abuz în serviciu. Aproximativ 12 colegi de-ai lor sunt și ei anchetaţi, suspectaţi de faptul că nu le-au oprit acţiunile.

Conform datelor prezentate de presa din Italia, actele de violență au avut loc în perioada iulie 2022 - martie 2023.

"Am fost obligat să urinez într-un colț al camerei și am fost tratat ca o cârpă, au șters podeaua cu mine", a povestit Nicolae Daju în interviul acordat La Repubblica

Român a ajuns în Italia în anul 2020 în căutarea unui loc de muncă, dar a sfârșit pe străzi, dormind pe băncile din parcul din fața cimitirului monumental. Anul trecut, bărbatul a fost oprit de polițiști fără un motiv aparent.

"Eram în barul Primo Kilometro, în zona Fiera. Eram acolo cu un prieten, beam o bere și o cafea. Brusc, o mașină de poliție s-a oprit, doi agenți au coborât și s-au apropiat imediat de noi, cerându-ne documentele", povestește românul.

Românul a povestit chinurile și umilințele prin care a trecut

 

Deși le-a prezentat buletinul, agenții i-au dat acestuia cu spray iritant în față. "Nu a fost suficient, mi-au spus să urc în mașină, dar înainte să mă lase să intru, m-au stropit în față cu spray iritant".

"Unul dintre cei doi polițiști m-a apucat de păr și m-a târât într-o celulă cu un perete transparent. Aveam nevoie urgent să merg la toaletă. Am încercat să atrag atenția unui polițist prin gesturi repetate, dar mi-au spus că nu pot merge la toaletă și că ar trebui să fac pe jos. M-am dus într-un colț și am urinat. Din păcate, am fost pedepsit pentru asta. Imediat ce am terminat, un polițist a intrat în cameră, m-a stropit din nou în față cu spray-ul iritant și apoi m-a târât pe jos prin urină. În timp ce mă ridicam, unul dintre polițiști m-a lovit în zona ficatului", mai povestește Nicolae.

În urma anchetei procurorilor, s-a stabilit că și alte persoane fără adăpost au avut parte de un tratament similar. Astfel, cinci agenți au fost arestați, iar colegii lor sunt anchetați pentru tăinuire.

 

-------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri: 

-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG 

-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel