Ian Perkes, exportator de pește din Brixham, a declarat într-un interviu oferit televiziunii daneze DR că a fost mințit cu privire la implicațiile Brexit-ului și că i-a fost afectată afacerea.
„Credeți că aș fi votat pentru Brexit dacă aș fi știut că urma să mă coste 80.000 de lire pe an? Bineînțeles că nu. Doar un prost ar fi votat pentru asta, știind ce urma să se întâmple”, a spus Perkes, citat de The Independent.
„Am fost mințiți. Ni s-a spus că vom avea comerț liber”, a mai spus el.
Danish TV shows how fishermen ???? ???? were sold a big, fat #BrexitLie & are now regretting their #Leave vote big time ???????????? pic.twitter.com/S394Y2P5L4
— Helen Bracken #FBPE ???????? #RejoinEU????#FBPA #FBPPR (@HelenTBracken) April 19, 2021
Întrebat ce și-ar spune dacă ar putea călători în timp, înainte de referendumul din 2016, a răspuns fără să stea pera mult pe gânduri: „Nu fii prost, stai în Europa. De ce ai vrea Brexit? Viața a devenit foarte grea de la ieșirea Marii Britanii din UE și nu văd niciun final fericit”.
„Da, am greșit și am recunoscut că am greșit, dar nu sunt un caz izolat”, a mai spus Ian Perkes.
Perkes declarase anterior penru Daily Express că vânzările sale au scăzut de la 375.000 de lire în ianuarie 2020 la 74.000 de lire în ianuarie 2021.
Pescuitul reprezintă mai puțin de 1% din PIB-ul Mari Britanii, dar a devenit un simbol pentru susținătorii Brexit, care doreau controlul asupra apelor Regatului Unit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News