Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Două surori românce au fost mințite că vor lucra ca menajere în Italia. Au fost puse să cerșească
WhatsApp
Două surori românce au fost păcălite că vor fi angajate ca menajere în Italia și au fost forțate să cerșească pe străzile din Bologna.
Italia. Un român a fost arestat după ce a trecut pe roșu. Carabinierii au fost șocați când au văzut că transporta șine de tramvai în portbagaj

Doi cetățeni români au fost găsiți vinovați de trafic de persoane și practicarea sclaviei. Acțiunea a fost coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bologna Dda cu ajutorul poliției de stat din regiune. 

Ancheta a început după plângerea depusă de două surori de origine română, care au povestit extenuate că au venit din România în 2019 ademenite de doi compatrioți cu promisiunea de a se muta în Italia după ce le-ar fi găsit locuri de muncă. Acestea ar fi trebuit să lucreze ca menajere. Cu toate acestea, când au ajuns la Bologna, cele două victime și-au dat seama de falsele promisiuni cu locurile de muncă pe care ar fi trebuit să le primească, întrucât au fost obligate de compatrioți să cerșească pe străzi, în special în centrul orașului și să predea zilnic încasările din întreaga activitate.

Din cauza veniturilor lor percepute de abuzatori ca fiind insuficiente, tinerele au fost bătute în mod repetat și amenințate că îi vor bate inclusiv pe membrii familiei lor care locuiesc în România.

Abuzatorii români au mai făcut și alte victime

 

În timpul anchetei, anchetatorii au descoperit o a treia victimă de origine română care a fost bătută cu brutalitate de unul dintre cei doi suspecți. 

Victima are o poveste trasă la indigo cu a celorlalte românce. Aceasta le-a relatat anchetatorilor că în urmă cu câțiva ani, din cauza sărăciei, a venit în Italia în speranța de a-și găsi un loc de muncă, dar la sosire a fost obligată de cei doi suspecți să se ducă la cerșit și să le predea lor toți banii.

De asemenea, valoroasă pentru anchetă a fost și mărturia unei italience care, în mai multe rânduri, a văzut-o pe româncă la cerșit și cu semne vizibile de violență pe față. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel