Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Două românce, rănite într-o explozie. Locuința celor două femeie s-a făcut scrum
WhatsApp
Două femei au fost rănite, marţi seară, în urma unei explozii care s-a produs în locuinţa lor, în comuna vrânceană Ţifeşti. Deflagraţia a fost urmată de un incendiu, iar la fața locului au intervenit pompierii. 

Conform reprezentanţilor ISU Vrancea, explozia s-a produs la o butelie, într-o locuinţă din comuna Ţifeşti, deflagraţia fiind urmată de un incendiu. Două femei care se aflau într-o cameră au fost rănite.

"Două echipaje cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD din cadrul Staţiei de Pompieri Panciu şi 1 ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Focşani intervin în comuna Ţifeşti, la un incendiu produs în urma unei explozii de butelie. Incendiul se manifestă pe circa 30 mp, în interiorul unei camere. Două persoane au suferit arsuri de gradele I şi II pe cca. 50% din suprafaţa corporală şi primesc îngrijiri medicale de la echipajele SMURD, urmând a fi transportate la spital", au transmis reprezentanţii ISU Vrancea.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel